14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportHalep, despre hernia de disc, înaintea noului sezon

Halep, despre hernia de disc, înaintea noului sezon

“A fost foarte înfricoşător, pentru că astfel de probleme la spate sunt mereu periculoase. Însă am urmat un tratament acasă, m-am odihnit timp de aproape şase săptămâni fără să nimic altceva decât exerciţii pentru spate”, a precizat Halep, care nu a mai disputat niciun meci oficial de la abandonul său în turneul de la Beijing, pe 30 septembrie.

“Nu am avut probleme în timpul antrenamentelor mele din intersezon, aşa că sunt încrezătoare. Însă trebuie să văd cum va fi într-un meci oficial. Mă simt relaxată, odihnită, iar spatele meu este într-o stare bună”, a adăugat liderul ierarhiei WTA, duminică, în cursul unei conferinţe de presă care a avut loc la Sydney.

Simona Halep (27 ani), care a câştigat în 2018 primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros, a anunţat că nu caută deocamdată un înlocuitor pentru antrenorul său Darren Cahill, care a pus capăt colaborării cu jucătoarea română la finalul sezonului trecut, invocând probleme familiale.

“Va fi greu. A fost deja, în intersezon, fără antrenor, fără Darren. Însă el a decis asta şi îl înţeleg în totalitate, deoarece familia se află întotdeauna pe primul plan”, a explicat reprezentanta ţării noastre, finalistă în urmă cu un an la Openul Australiei.

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă