6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportHalep, despre locul I WTA: Nu am nici cea mai mică idee...

Halep, despre locul I WTA: Nu am nici cea mai mică idee când voi reveni

“Nu am nici cea mai mică idee şi nici nu mă gândesc la acest lucru. vreau să fiu sănătoasă şi să încep să muncesc ca să revin la nivelul cel mai înalt”, a spus Halep, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, întrebată când va reveni pe locul I.

Sportiva română consideră că a făcut un turneu bun la Australian Open.

“Nu a fost un turneu rău, nici foarte bun, bineînţeles, dar ţinând cont de toată pregătirea pe care am avut-o în iarnă, am avut meciuri foarte bune. A fost un tablou greu, poate cel mai greu de până acum, jucând cu surorile Williams una după alta, dar în schimb au fost şi meciuri bune pentru mine ca să văd că nivelul meu de joc este acolo. Am câteva zile de pauză şi apoi o să încep pregătirea pentru FedCup. Sint bine, nu am nicio problemă (n.r. – de sănătate). Mă bucur pentru Pliskova, pentru că este o mare realizare să o baţi pe Serena, mai ales la un grand slam. Ştiam că poate să o bată pentru că are serviciul foarte puternic şi s-a şi dovedit.”, a precizat ea.

Despre o posibilă colaborare cu antrenorul belgian Thierry Van Cleemput, Halep a afirmat: “Sunt în discuţii, dar nimic nu este oficial. Când o să fie oficial, dacă o să fie, o să vă anunţ.”

Simona Halep, locul I WTA, finalista ediţiei trecute, a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale Australian Open, fază în care a fost învinsă, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, de Serena Williams.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă