9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportHalep, învinsă în turul 2 al turneului de la Roma (WTA)

Halep, învinsă în turul 2 al turneului de la Roma (WTA)

Halep (27 ani), care jucase finala la Roma în 2017 şi 2018, s-a înclinat după două ore şi 12 minute de joc, în faţa unei adversare cu unul dintre cele mai bune jocuri la retur din circuit.

Vondrousova (19 ani, 44 WTA) o mai învinsese pe Halep anul acesta, la Indian Wells, în optimile de finală, cu 6-2, 3-6, 6-2.

Halep nu a avut un început convingător de meci, a fost condusă cu 1-0 şi 2-1, dar apoi jocul său a căpătat consistenţă şi a adunat punct după punct, cu răbdare, reuşind să câştige primul set clar, cu 6-2.

În setul secund, românca a avut mai puţină răbdare şi a încercat să scurteze schimburile de mingi, apărând astfel erorile neforţate. Vondrousova a condus cu 2-0 şi 3-1, a fost egalată, 3-3, iar cele două jucătoare au mers cap la cap, Halep a avut şansa de a trimite setul în tiebreak, a ratat-o iar apoi cehoaica şi-a adjudecat setul cu 7-5.

În decisiv s-a mers cu serviciul până la 3-3 pentru Vondrousova, care a salvat o minge de break şi apoi şi-a concretizat serviciul, apoi a făcut break şi s-a impus cu 6-3.

Halep a avut 3 aşi şi a comis o dublă greşeală, iar Vondrousova a reuşit 2 aşi şi a comis 6 duble greşeli. Românca a fost mai bună pe primul serviciu (69%-63%), iar Vondrousova pe al doilea (56%-38%) Cehoaica a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 38-31, Halep făcând şi mai multe erori neforţate, 39-27.

Simona Halep, campioana de la Roland Garros, va primi pentru evoluţia sa la Roma un cec de 15.330 euro şi 60 de puncte WTA.

Cele mai citite

Rareș Hopincă: Decizia PSD – PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei este “raţională” şi “matură”

Decizia PSD - PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, este "raţională" şi "matură", a declarat, marţi, Rareş...

Doliu în fotbalul românesc! A murit o legendă a Universității Craiova

Florin Oprea, portarul cu care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană a României în sezonul 1973-1974, a decedat astăzi, la 76 de...

Pericol de inundații în mai multe județe din România! Hidrologii au emis cod galben și portocaliu

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, ce vizează până miercuri dimineaţa râuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă