12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportHalep: Simt că pot juca trei ore în fiecare zi

Halep: Simt că pot juca trei ore în fiecare zi

“Am simţit (n.r. – dureri) în picior, un pic, este muşchiul. Am simţit în setul al doilea, dar asta este din cauză că sunt obosită. Nu cred că e nimic periculos, dar voi vedea mâine dimineaţă. (n.r. – După meciul din primul tur, cu Kaia Kanepi) nu am putut să dorm toată noaptea. Am avut dureri la picioare şi a fost greu. Dar am avut o zi între meciuri şi asta a fost extraordinar. Azi, m-am simţit mai bine şi am fost gata să joc un alt meci. Orice meci greu reprezintă un lucru pozitiv. Simt că pot juca trei ore în fiecare zi, chiar dacă nu sunt sută la sută pregătită pentru acest turneu. Zi de zi devin mai bună”, a declarat Halep, potrivit site-ului WTA.

Ea se aşteaptă la un meci mai puţin solicitant din punct de vedere fizic cu Venus Williams, în turul al treilea al competiţiei.

“Va fi un meci greu, dar sunt sigură că nu o să alerg atât de mult deoarece punctele se vor termina repede. Este o mare campioană şi este întotdeauna o mare provocare pentru mine să joc împotriva surorilor Williams. Voi vedea cum voi juca, cum voi fi pe teren, dar voi fi încrezătoare deoarece am jucat împotriva ei şi ştiu cum joacă. Trebuie să fiu puternică”, a precizat liderul WTA.

Simona Halep, locul I WTA, finalista ediţiei trecute, a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-7 (5), 6-4, pe americanca Sofia Kenin, locul 37 WTA, în turul al doilea al Australian Open, după un meci intens, epuizant, de două ore şi jumătate.

Românca va evolua în turul al treilea cu Venus Williams, locul 36 WTA, care a depăşit-o, cu 6-3, 4-6, 6-0, pe franţuzoaica Alize Cornet, locul 46 WTA. Cu o victorie în acest meci, Halep ar putea da piept cu Serena Williams, locul 16 WTA, în optimi.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă