10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportHandbal: Accidentată în meciul cu Rostov, Andrea Lekic va fi operată

Handbal: Accidentată în meciul cu Rostov, Andrea Lekic va fi operată

Conducătorul de joc a primit o lovitură în urechea dreapta şi nu a mai putut continua partida de la Rostov. Duminică seara, sârboaica a făcut investigaţii medicale la o clinică din Belgrad şi a fost diagnosticată cu ruptură şi dislocare a timpanului, iar intervenţia chirurgicală este unica soluţie în acest caz.

Lekic va fi operată marţi, tot la Belgrad, iar apoi va urma o perioadă de refacere şi recuperare ca urmare a acestei proceduri la care va fi supusă.

”CSM Bucureşti este alături de sportivă şi o va susţine necondiţionat. Andrea Lekic le promite fanilor că va reveni cât de rapid se poate pe teren, în formă maximă”, se arată în comunicatul clubului.

CSM Bucureşti s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor, după ce s-a clasat pe locul al treilea în Grupa B, fiind devansată de Rostov şi Team Esbjerg. Meciurile din grupele principale vor începe la sfârşitul lunii ianuarie.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă