16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportJocurile Olimpice de Iarnă s-au terminat

Jocurile Olimpice de Iarnă s-au terminat

Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang sunt deja istorie. După 17 zile de competiţii, în staţiunea din Coreea de Sud a avut loc ceremonia de închidere, cu jocuri de artificii, discursuri emoţionante şi muzică electronică. La cea de -a 23-a ediţie a jocurilor s-au câştigat 102 medalii, cele mai multe, 39, au fost adjudecate de Norvegia, iar 31 de Germania. Cu excepţia unor mici scandaluri provocate de dopaj, întrecerile s-au desfăşurat în cele mai bune condiţii, iar incidentele, din fericire, au lipsit. Individual, câţiva sportivi au ieşit în evidenţă.

 Johannes Hoesflot Klaebo (Norvegia, schi fond) şi Martin Fourcade (Franţa, biatlon) sunt singuri sportivi care au cucerit câte trei medalii de aur la această ediţie a Jocurilor Olimpice. Dincolo de partea statistică, alte trei fete şi-au pus serios amprenta pe întrecerile din Coreea de Sud. Cine sunt cele trei mari vedete ale ediţiei 2018?

Marit Bjoergen (Norvegia, schi fond). Sportiva a cucerit nu mai puţin de 5 medalii la PyeongChang, practic în toate probele în care a luat startul: două de aur, una de argint şi două de bronz. Cu cele cinci medalii, Bjoergen a devenit sportivul cel mai medaliat în istoria Jocurilor Olimpice. Fondista a ajuns la un total de 15 medalii, dintre care 8 de aur. În sectorul feminin, doar gimnasta Yulia Latynina are mai multe medalii olimpice – 18, obţinute la întrecerile de vară.

Ester Ledecka (Cehia, schi alpin, snowboard). A devenit prima sportivă care câştigă titlul olimpic la schi alpin şi snowboard la aceeaşi ediţie a Jocurile Olimpice de iarnă. Reprezentanta Cehiei a fost şi prima sportivă care a luat startul în cele două discipline. Cu cele două medalii de aur, Ledecka a urcat Cehia până pe locul 14 pe naţiuni!

Alina Zagitova (Rusia, patinaj artistic). S-a impus printre marile vedete ale Jocurilor Olimpice de la PyeongChang, prin faptul că a cucerit medalia de aur la numai 15 ani. Ea a adus şi prima medalie de aur pentru delegaţia Rusiei care a concurat sub drapel olimpic.

Echipa Germaniei de hochei pe gheaţă, ajunsă până în finala mare şi chiar în prelungiri în meciul de titlu cu Rusia a fost, probabil, una in cele mai frumoase surprize de la PyeongChang. La final, nu putem să nu remarcăm şi primul titlu olimpic din istorie cucerit de Ungaria, cu ştafeta la short-track!

Ca o paralelă, amară ce-i drept, România a avut în urmă cu 5 ani la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Braşov (2013) un campion la short-track, este vorba despre Emil Imre, sportiv de care ulterior şi-a bătut joc întrucât nu l-a susţinut suficient, material, logistic, etc să progreseze la cel mai înalt nivel.

 

Cele mai citite

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă