8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportJucător de la Rapid, audiat, după suspiciune de dopaj

Jucător de la Rapid, audiat, după suspiciune de dopaj

Fotbalistul a dat declaraţii referitoare la modul de administrare a substanţei betametazonă, cu care a fost depistat pozitiv şi care se regăseşte într-un spray nazal.

Betametazona, o substanţă antiinflamatoare şi imunosupresivă, nu este interzisă de regulamentele antidoping dacă este administrată altfel decât intravenos, au declarat pentru Agerpres, surse din cadrul grupării giuleştene.

“În funcţie de calea de administrare, acea substanţă nu este considerată doping, dar trebuie să explici, să demonstrezi. Urmează ca laboratorul să analizeze dacă declaraţiile au fost adevărate. Una e pe venă şi alta sunt picăturile de nas”, a precizat sursa citată.

Clubul Rapid a precizat într-un comunicat de presă că jucătorul nu a încălcat reglementările antidoping şi că are drept de joc.

“Ni s-au solicitat explicaţii cu privire la modalitatea de administrare a unei substanţe ce se găseşte, printre altele, şi într-un spray nazal pe care jucătorul l-a folosit ocazional. Substanţa nu este interzisă de reglementările antidoping dacă este administrată pe această cale, respectiv ca decongestionant nazal. Drept urmare, suntem convinşi că informaţiile puse la dispoziţia Agenţiei Naţionale Antidoping sunt lămuritoare şi că nu va exista o investigaţie în adevăratul sens al cuvântului. La acest moment nu avem un caz. Jucătorul nostru nu a încălcat reglementările antidoping, el are drept de joc şi este alături de echipă, atenţia lui fiind concentrată pe următorul meci pe care îl avem de disputat”, se arată în comunicatul FC Rapid.

Jucătorul Cătălin Hlistei, 26 de ani, a fost descoperit pozitiv la betametazonă, în urma unui test efectuat după o partidă din cadrul sezonului trecut al Ligii a II-a.

Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă