15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportJucătorii lui PSG nu se vor antrena în luna mai

Jucătorii lui PSG nu se vor antrena în luna mai

Condiţiile impuse de autorităţile franceze pentru perioada care urmează relaxării măsurilor de izolare nu permit reluarea sporturilor colective şi limitează reuniunile la maximum 10 persoane.

În aceste condiţii, campioana en titre a Franţei a decis să nu îşi cheme jucătorii la centrul de pregătire de la Camp des Loges, aceştia urmând să se antreneze în continuare separat, la distanţă, în baza unor programate de pregătire primite din partea staff-ului tehnic.

PSG ar urma să revină la antrenamente în cursul lunii iunie, pentru ca elevii lui Thomas Tuchel să se poată pregăti în vederea disputării Ligii Campionilor, competiţia fanion a fotbalului european, care urmează să se reia în luna august.

De menţionat că responsabilii fotbalului francez au decis să oprească definitiv campionatul naţional, atribuind titlul echipei Paris Saint-Germain, aflată detaşat pe primul loc în clasament în momentul întreruperii sezonului în Ligue 1.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă