10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportJulen Lopetegui: CFR Cluj este mai periculoasă în deplasare decât acasă

Julen Lopetegui: CFR Cluj este mai periculoasă în deplasare decât acasă

“Avem ambiţie maximă, suntem conştienţi ce adversar dificil este un CFR Cluj care este mai periculoasă în deplasare decât acasă şi trebuie să fim pregătiţi să facem un meci mare şi să răspundem”, a declarat într-o conferinţă de presă Lopetegui, citat de site-ul clubului.

“CFR Cluj are jucători foarte buni din naţionala României şi alţii pe care-i cunoaştem bine din alte campionate şi un antrenor care este liderul proiectului. Toate acestea îi fac să fie competitivi în campionat şi în Europa League şi de aceea mâine trebuie să fim pregătiţi să întâlnim o echipă foarte bine antrenată”, a spus tehnicianul.

“Nu ştim cum vor juca. Au un stil definit, dar uneori au schimbat jucând cu o linie de cinci sau de patru, cum au făcut în tur, fiindcă au capacitatea să se adapteze la orice tip de sistem”, a adăugat el.

“Fotbalul românesc a fost întotdeauna unul foarte bun, cu echipe naţionale mari şi jucători mari. Acum se află la un nivel foarte ridicat, admir calitatea fotbalului românesc”, a subliniat fostul selecţioner al reprezentativei Spaniei.

Legat de absenţa lui Munir, tehnicianul a menţionat că are un lot foarte valoros: “Încercăm să folosim cea mai bună formulă în toate partidele. Sunt nişte decizii şi ştim că uneori trebuie să lăsăm pe dinafară jucători care poate că nu merită asta.”

CFR Cluj, care a remizat pe teren propriu cu Sevilla (1-1), pe 20 februarie, va încerca să obţină calificarea în optimile de finală ale Europa League, joi seara, în capitala Andaluziei (22:00 – ora României).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă