23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportLewis Hamilton: „Îmi este dor de curse”

Lewis Hamilton: „Îmi este dor de curse”

Componentul echipei Mercedes a mărturisit că întreruperea sezonului, pe fondul pandemiei de coronavirus, i-a lăsat un mare gol, nefiind obișnuit cu viața pe care o duce în această perioadă plină de restricții. „Îmi este dor de curse în fiecare zi. Este prima dată de când aveam opt ani când nu am început un sezon. Când trăieşti şi respiri ceea ce îţi place, aşa ceva îţi lasă cu siguranţă un mare gol”, a fost postarea pe care Hamilton a distribuit-o pe reţelele de socializare.

Ajuns la vârsta de 35 ani, campionul mondial en titre a adoptat un stil de viaţă vegan şi este preocupat de problemele de mediu. Acesta consideră că există şi câteva aspecte pozitive ale actualei crize, care i-a făcut pe oameni să reflecteze mai mult în legătură cu vieţile lor. „Astăzi vedem ceruri mai senine în întreaga lume, mai puţine animale sacrificate pentru plăcerea noastră, pur şi simplu pentru că cererile sunt mult mai mici şi toată lumea rămâne acasă. Să nu ne întoarcem la fel cum am intrat în această perioadă grea, să ieşim din ea cu o mai bună cunoaştere a lumii noastre, schimbându-ne alegerile personale şi obiceiurile noastre”, a precizat Hamilton.

„Să ieşim din asta ca oameni noi, mai pregătiţi, mai sănătoşi şi mai concentraţi, dar înainte de toate mai buni, mai generoşi şi cu mai multă grijă faţă de lumea noastră şi de oamenii care trăiesc în ea”, a fost îndemnul cu care pilotul celor de la Mercedes și-a încheiat postarea.

Cu toate că inițial trebuia să debuteze în luna martie, sezonul de Formula 1 a fost reprogramat și va începe în iulie, prima cursă urmând să aibă loc pe pâmânt austriac.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă