10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportLovitură pentru tânăra care îl acuză de viol pe Neymar

Lovitură pentru tânăra care îl acuză de viol pe Neymar

Într-o scrisoare citată de Globo, avocaţii cabinetului Fernandes e Abreu indică faptul că tânăra care îi angajase a început prin a afirma că a avut o relaţie consimţită cu Neymar, dar fotbalistul a devenit ulterior violent şi a agresat-o.

Apoi, în plângerea depusă în faţa poliţiei braziliene, unde a fost asistată de un alt avocat, tânăra “a descris faptele survenite drept un viol, ceea ce este o acuzaţie total diferită”, se precizează în scrisoare, scrie Agerpres.

Neymar, starul selecţionatei ţării sale şi al echipei franceze Paris Saint-Germain, se află prezent în Brazilia, unde se pregăteşte pentru participarea la Copa America,

Denunţătoarea sa a depus o plângere împotriva fotbalistului la un comisariat din Santo Amaro, în apropiere de Sau Paulo, susţinând că faptele s-au petrecut pe 15 mai, într-un hotel din capitala Franţei

Conform procesului verbal, consultat de L’Equipe, presupusa victimă susţine că a comunicat cu Neymar pe reţelele de socializare, iar jucătorul i-a oferit, prin intermediul unui prieten, un bilet de avion pentru Paris. Sosită la hotel, tânăra femeie s-a întâlnit cu vedeta lui PSG pe 15 mai, în jurul orei 20,00, fotbalistul devenind ulterior agresiv, după ce a consumat alcool, agresând-o sexual. Tânăra a revenit în Brazilia două zile mai târziu, “perturbată emoţional” şi cu “teama de a depune plângere”.

Tatăl fotbalistului a negat imediat acuzaţiile, afirmând că Neymar “este victima unei tentative de extorsiune”. “Avem toate documentaţia pentru a demonstra asta”, a mai spus el.

Neymar a dat publicităţii duminică o înregistrare video în care precizează: “M-au acuzat de viol, dar este ceva foarte murdar, este trist, pentru că cine mă cunoaşte ştie ce fel de om sunt, ştie că nu aş face niciodată asta”.

În acest răspuns video, “Ney” a prezentat, pentru a se disculpa, un lung schimb de mesaje pe care l-a avut cu tânăra în cauză între martie şi mai pe messengerul reţelei WhatsApp, inclusiv fotografii nud ale tinerei femei, pe care aceasta i le-a trimis.

Cele mai citite

CNAIR începe proiectarea și execuția autostrăzii Alternativa Techirghiol

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis marţi, 23 aprilie, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia de atribuire a...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
00:01:23

Qatar ripostează împotriva „minciunilor” israeliene

Doha, Qatar – Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Mohammed al-Ansari, a criticat membrii oficialității israeliene, inclusiv miniștri din guvernul...
Ultima oră
Pe aceeași temă