”Suntem în negociere pentru găsirea unei soluţii amiabile, din cauza nerespectării obligaţiilor contractuale de către Federaţia Iraniană de Fotbal şi în urma rezilierii mele justificate a contractului”, a scris Wilmots în reţeaua de socializare.
”Dosarul este în mâinile avocaţilor mei şi nu voi face alte comentarii”, a adăugat Wilmots.
Prin acest mesaj, fostul selecţioner al Belgiei şi Cote d’Ivoire confirmă ruptura de FFIRI, pe care o sugerase în tweet-uri anterioare.
Pe 25 noiembrie, el denunţase o situaţie ”intolerabilă” pentru staff şi pentru el, ”creată din cauza gravelor violări contractuale”.
Numele croatului Branko Ivankovic a fost avansat de presa germană şi belgiană pentru înlocuirea lui Wilmots.
După cum a relatat agenţia Belga anterior, FFIRI a întârziat să îi verse salariul selecţionerului, care a ameninţat cu demisia. Wilmots, venit pe banca tehnic a naţionalei Iranului în mai, a semnat un contract valabil până la Cupa Mondială din 2022. La jumătatea campaniei din grupa a treia a preliminariilor pentru CM 2022, Iranul ocupă locul treilea, insuficient pentru a ajunge în faza următoare.