Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Meci colosal în Cupa Ligii din Anglia. Liverpool și Arsenal au făcut spectacol

Meci colosal în Cupa Ligii din Anglia. Liverpool și Arsenal au făcut spectacol

Liverpool a eliminat-o pe Arsenal din Cupa Ligii engleze după un meci epic, care a fost decis la loviturile de departajare, 5-4 pentru ''cormorani'', miercuri seara, pe Anfield, în optimile de finală, după 5-5 la finalul celor 90 de minute regulamentare.

Rl online 0 comentarii

Liverpool a deschis scorul, după care ''tunarii'' au condus cu 3-1 şi 4-2, echipa antrenată de Jurgen Klopp a egalat, 4-4, londonezii au mai marcat o dată, dar Liverpool a înscris în minutele adiţionale (5-5) şi a trimis meciul la loviturile de departajare, unde s-a impus cu 5-4.

Pentru gazde au înscris Shkodran Mustafi (6, autogol), James Milner (43 - penalty), Alex Oxlade-Chamberlain (58), Divock Origi (62, 90+4), în timp ce golurile echipei Arsenal au fost reuşite de Lucas Torreira (19), Gabriel Martinelli (26, 36), Ainsley Maitland-Niles (54) şi Joe Willock (70).

La loviturile de departajare, ''cormoranii'' au transformat tot, prin James Milner, Adam Lallana, Rhian Brewster, Divock Origi şi Curtis Jones, în timp ce pentru ''tunari'' au înscris Hector Bellerin, Mattéo Guendouzi, Gabriel Martinelli şi Ainsley Maitland-Niles, iar Dani Ceballos a şutat în bară.

Meciul a amintit de unul din 2012, când Arsenal a câştigat una dintre cele mai nebune partide din istoria fotbalului englez, cu 7-5, după ce a fost condusă cu 4-0 de către Reading.

Miercuri a fost pentru a doua oară când Liverpool a încasat cinci goluri pe teren propriu în ultimii 66 de ani, precedenta dată fiind în ianuarie 2007, când Arsenal se impunea cu 6-3 pe Anfield, tot în Cupa Ligii.

În alt meci interesant din optimi, Manchester United a învins-o pe Chelsea cu 2-1 la Londra, punând capăt unei serii de şapte victorii consecutive reuşite de ''Blues''.

Marcus Rashford a marcat ambele goluri ale ''diavolilor roşii'', din lovituri libere (25 - penalty, 73), în timp ce pentru Chelsea a înscris belgianul Michy Batshuayi (61).

Comentarii

loading...