16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportMeciuri amânate la Roland Garros, din cauza ploii

Meciuri amânate la Roland Garros, din cauza ploii

Pe arena Philippe-Chatrier, spaniolul Rafael Nadal, liderul mondial şi de zece ori câştigător al turneului, a pierdut primul set cu 4-6 în faţa argentinianului Diego Schwartzman, locul 12 în ierarhia mondială, dar conducea cu 5-3 şi 30-15 în setul secund. Jocul fusese întrerupt iniţial la 3-2 pentru sud-american în actul secund.

Pe terenul Suzanne-Lenglen, partida dintre argentinianul Juan Martin Del Potro (6 ATP) şi croatul Marin Cilic (4 ATP) a fost suspendată la scorul de 6-6, 5-5 în tiebreak, în primul set. Iniţial meciul fusese întrerupt la 5-5, 0-30 pe serviciul lui Cilic.

Partida Nadal – Schwartzman este programată să continue joi, de la ora 13,00 (ora României), pe terenul Chatrier, urmată, nu înainte de ora 16,00, de prima semifinală feminină, dintre Simona Halep, numărul unu mondial, şi spaniola Garbine Muguruza, 3 WTA. Programul va continua cu cealaltă semifinală feminină, dintre americancele Madison Keys (13 WTA) şi Sloane Stephens (10 WTA).

Meciul Del Potro – Cilic se va relua de la 13,00, pe terenul Suzanne-Lenglen.

Cele mai citite

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă