9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportMihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la Nottingham

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la Nottingham

 

Buzărnescu (30 ani, 30 WTA), a cincea favorită a turneului, a încheiat conturile cu Falconi (28 ani, 152 WTA) după două ore şi 6 minute.

În primul set, Buzărnescu a condus cu 2-0, 4-1, i-a permis adversarei să se apropie la 4-3, dar a încheiat cu 6-3, în 31 de minute. Falconi a jucat mai bine în actul secund, a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, a fost egalată (4-4, 5-5), dar a reuşit să încheie setul cu 7-5, după un break reuşit la 5-5. În decisiv, Buzărnescu s-a desprins repede la 5-0, a ratat două mingi de meci la 5-1, iar americanca s-a apropiat la 5-3. Românca a tranşat disputa în cele din urmă la a patra sa minge de meci (6-3).

Buzărnescu a avut 3 aşi şi 3 duble greşeli, iar Falconi a reuşit 2 aşi şi a comis 4 duble greşeli.

Românca şi-a asigurat un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe învingătoarea dintre japoneza Naomi Osaka, a treia favorită, şi cehoaica Denisa Allertova.

Mihaela Buzărnescu e programată să joace miercuri şi la dublu, în primul tur, alături de britanica Heather Watson, contra principalelor favorite, Liudmila Kicenok (Ucraina)/Ala Kudriavţeva (Rusia).

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă