16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportMirel Rădoi: E clar că implicarea lui Gigi Becali duce la aceste...

Mirel Rădoi: E clar că implicarea lui Gigi Becali duce la aceste rezultate negative

“Acest final de campionat a fost foarte tensionat. Şi pe lângă faptul că era o diferenţă mică de puncte, patronul (n.r. – Gigi Becali) a apărut cu această ipoteză că el nu mai este patronul clubului. Şi atunci s-a creat o nesiguranţă la nivelul echipei, pentru că jucătorii nu ştiau cine mai este patron, vine altcineva şi ce se întâmplă. Şi atunci s-a format un dezechilibru faţă de CFR, unde Dan Petrescu decide tot. E clar însă că implicarea lui (n.r. – Gigi Becali) duce la aceste rezultate negative. Dacă ne uităm la ultimele 3 sezoane, Marius Şumudică a făcut ce a vrut şi a luat campionatul cu Astra, Gică Hagi la fel la Viitorul şi a luat campionatul, iar anul ăsta Dan Petrescu a câştigat cu CFR. Deci ăsta e cel mai bun argument că trebui să îl plăteşti pe antrenor şi să îl laşi să facă ce crede el. De cele mai multe ori s-au creat aceste scandaluri din interiorul clubului FCSB. Există această presiune pe care o dă clubul, dar celelalte lucruri au venit din interiorul clubului. Nu vreau să spun că s-au săpat singuri, dar cred că ăsta este marele dezavantaj pe care l-a avut Steaua (n.r. – FCSB) în acest sezon”, a spus Rădoi, citează Agerpres.

“Consider că CFR Cluj a câştigat meritat campionatul, chiar dacă a avut emoţii şi s-a luptat pentru asta până în ultima etapă. A fost echipa care a fost cel mai mult pe primul loc şi cred că merită titlul. Aş prefera să nu ne mai facem de râs la TAS, iar campioana să rămână cea stabilită pe teren. Mi-e foarte greu să cred că se va schimba clasamentul în urma unor astfel de decizii. Asta chiar dacă eu, ca jucător, am beneficiat de acest lucru şi mă refer la meciul cu Rapid. Eu prefer să se decidă pe teren”, a adăugat Mirel Rădoi.

Fostul jucător stelist susţine că Nicolae Dică ar trebui să continue ca antrenor la FCSB. “Chiar dacă locul 2 la FCSB este un eşec, eu cred că Nicolae Dică trebuie să continue acolo. Este nevoie de continuitate. Dacă se schimbă iar antrenorul, vine altul, cu alţi jucători, cu altă filosofie şi aşa mai departe. Oricum, dacă va rămâne, sunt sigur că şi el va avea condiţii de pus. În mod clar a avut foarte multe discuţii cu Gigi Becali. Dar pe viitor vă asigur că Nicolae Dică nu va mai rămâne în aceleaşi condiţii. El ştie ce a acceptat, ce s-a discutat, cât va accepta în continuare dacă va rămâne. Fiecare antrenor când vine la un club trebuie să aibă o strategie a lui. Care la un moment dat trebuie să fie comună cu cea a clubului”, a precizat Rădoi.

Cele mai citite

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă