10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportMotoGP: Andrea Iannone, suspendat provizoriu pentru dopaj

MotoGP: Andrea Iannone, suspendat provizoriu pentru dopaj

“După un test obişnuit de dopaj în competiţie, realizat la Marele Premiu al Malaeziei, desfăşurat la Sepang pe 3 noiembrie 2019, domnul Andrea Iannone a ieşit pozitiv la o substanţă interzisă de AMA (Agenţia Mondială Antidoping), fapt pentru care a fost suspendat provizoriu începând din 17 decembrie 2019”, a informat FIM într-un comunicat dat publicităţii marţi.

Federaţia internaţională a precizat că Iannone a solicitat efectuarea unei contraexpertize, “care a confirmat la rândul ei” rezultatul primei analize.

Audierea Tribunalului internaţional de disciplină (TDI) a avut loc marţi, la sediul FIM, în prezent a trei judecători, în faţa cărora Iannone a avut ocazia să îşi prezinte punctul de vedere, adaugă FIM.

“Procedura este încă în curs, până când TDI va emite o decizie. Andrea Iannone rămâne suspendat provizoriu până atunci şi, prin urmare, nu poate participa la nicio competiţie de motociclism sau la activităţi contexte până la o notificare ulterioară”, a precizat FIM.

Andrea Iannone, în vârstă de 30 ani, s-a clasat de trei ori pe poziţia a treia în Campionatul Mondial de motociclism viteză, la clasa Moto2, în 2010, 2011 şi 2012.

Anul trecut, el a ocupat poziţia a 16-a în Mondialul de MotoGP, cu o motocicletă Aprilia RS-GP. Cel mai bun rezultat al său la clasa regină a motociclismului viteză l-a înregistrat în 2013, când a ocupat locul al cincilea în ierarhia finală. Are în palmares o singură victorie, în Marele Premiu al Austriei, în 2016.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă