15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportMurray ar putea rata Wimbledon și Jocurile Olimpice

Murray ar putea rata Wimbledon și Jocurile Olimpice

Scoţianul, care s-a operat de două ori la şold, nu şi-a făcut încă debutul în actualul sezon, ultima sa partidă disputată datând din noiembrie 2019.

Jucătorul, în vârstă de 32 ani, a explica că aceste ultime luni au fost “foarte complicate şi dificile”, detaliind planul său pentru următoarele săptămâni.

“Nu am multe certitudini în legătură cu problema mea. Ceea ce trebuie să fac acum este să mă pregătesc în următoarele două săptămâni, pentru a-mi testa şoldul. Sper că va răspunde bine. Trebuie să ştiu până la finele lunii următoare dacă voi putea să joc sau nu”, a spus el.

În ianuarie 2019, Murray a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru a-i fi montată o proteză la şold. După o lungă perioadă de recuperare, el a revenit în circuit şi a disputat partide de dublu, reuşind să câştige titlul la Queen’s (Anglia). Ulterior a abordat şi meciurile de simplu, impunându-se în turneul de la Antwerp (Belgia).

În cazul în care recuperarea sa va decurge bine, Andy Murray şi-ar putea face apariţia la turneul Masters 1.000 ATP de la Miami, luna viitoare.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, tenismanul britanic s-ar putea supune unei operaţii pentru eliminarea unei osificări heterotopice – o creştere anormală a unui os -, ceea ce îl va face probabil să rateze atât turneul de la Wimbledon, cât şi JO de la Tokyo, unde urma să îşi apere titlul olimpic cucerit în urmă cu patru ani, la Rio de Janeiro.

“Nu va fi o operaţie care necesită o reeducare lungă, însă nu o voi putea face decât în mai (pentru că trebuie să aştepte ca osul să îşi încheie creşterea – n.red.), iar apoi voi avea încă şase sau opt săptămâni de recuperare, aşa că voi lipsi prea mult timp din acest sezon”, a mai spus el.

Andy Murray, care ocupă în prezent locul 130 în clasamentul mondial, a câştigat trei trofee de Mare Şlem şi 46 de titluri ATP în cursul carierei sale, valoarea totală a premiilor obţinute din tenis ridicându-se la peste 60 milioane dolari.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă