Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, s-a calificat în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 4,87 milioane euro, învingându-l în două seturi, 7-6 (7/4), 6-3, pe sârbul Novak Djokovic, în prima partidă din penultimul act al competiţiei, disputată sâmbătă la Foro Italico.
Nadal, principalul favorit şi campion la Roma în 2005, 2006, 2007, 2009, 2010, 2012 şi 2013, s-a impus după o oră şi 56 minute în faţa luI Djokovic, care a a cucerit la rândul său de patru ori trofeul în capitala Italiei (2008, 2011, 2014 şi 2015).
Jucătorul iberic îl va înfrunta duminică, în finală, pe câştigătorul celei de-a doua semifinale, în care germanul Alexander Zverev, numărul 3 mondial şi deţinătorul titlului, îl va avea ca adversar pe croatul Marin Cilic (locul 5 ATP).