17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportNadal rămâne rege la Roland Garros

Nadal rămâne rege la Roland Garros

Nadal s-a impus cu scorul de 6-3, 5-7, 6-1, 6-1.

Într-o reeditare a finalei de anul trecut, ibericul s-a impus după trei ore şi patru minute de joc, în faţa unui adversar care a cedat psihic pe final.

Cei doi sportivi au jucat finala French Open şi în 2018, când câştigător a fost tot Nadal, scor 6-4, 6-3, 6-2.

Rafael Nadal a mai câştigat turneul în 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 şi 2017.

Nadal mai are în palmares şase trofee de grand slam: Australian Open în 2009, Wimbledon în 2008 şi 2010 şi US Open în 2010, 2013 şi 2017.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă