19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportNistor a semnat cu Universitatea Craiova

Nistor a semnat cu Universitatea Craiova

Rămasă fără antrenorul Victor Pițurcă, care a demisionat, motivând că patronul nu „întărește” echipa, Universitatea Craiova a dat lovitura iernii pe piața transferurilor din Liga 1 și l-a cumpărat pe căpitanul rivalilor de la Dinamo, Dan Nistor.

Mijlocaşul a semnat cu „leii” din Bănie un contract valabil pe doi ani şi jumătate şi urmează să evolueze cu numărul 16 pe tricou. Suma plătită de olteni celor din Ștefan cel Mare (275.000 euro) este una foarte mică, având în vedere că Nistor este unul dintre cei mai valoroși jucători din România.

În conferința de prezentare, Nistor a declarat că Dinamo va rămâne în sufletul său. „Mă bucur că sunt aici, că cei de la Universitatea Craiova s-au gândit la mine, şi îi mulţumesc în special domnului Rotaru. Eu cred că este o lovitură foarte bună pentru Universitatea Craiova. Dinamo va fi în sufletul meu toată viaţa. La Dinamo au fost multe probleme în ultimul timp și toate s-au spart în capul meu”, a spus noul jucător al oltenilor.

Referitor la obiectivele pe care și le-a impus în Bănie, Dan Nistor a fost tranșant: „Am venit să câştig cupa, titlul şi să particip într-o cupă europeană. Sper să facem lucruri minunate aici”.

Cotat la 1,1 milioane de euro pe site-ul Transfermarkt, Nistor va fi plătit de Universitatea cu 14.000 de euro lunar. În plus, mijlocașul va primi 120.000 de euro la semnătură.

Nistor se desparte pentru a doua oară de Dinamo. În 2017, fotbalistul pleca la CFR Cluj, dat la schimb pentru Filipe Nascimento. Un an mai târziu, el a revenit la Dinamo, iar de atunci s-a transformat într-un adevărat simbol al echipei, devenind căpitanul incontestabil al „câinilor roșii”.

În vârstă de 31 ani, Dan Nistor a evoluat de-a lungul carierei la Internaţional Curtea de Argeș, Dacia Mioveni, Pandurii Târgu Jiu, Evian, Dinamo şi CFR Cluj.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...
Ultima oră
Pe aceeași temă