23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportNovak Djokovic, în turul 2 la Roland Garros

Novak Djokovic, în turul 2 la Roland Garros

Aşa cum i s-a mai întâmplat în ultima vreme, Djokovic, acum locul 22 mondial, a făcut mai multe greşeli grosolane, mai ales în ce priveşte reverul, comentează AFP. Următorul adversar al lui Djokovic va fi un spaniol, David Ferrer, finalist în 2013, sau Jaume Munar, venit din calificări.

Tot luni, austriacul Dominic Thiem, N.8 ATP, a trecut fără emoţii de runda inaugurală, după 6-2, 6-4, 6-1 cu belarusul Ilia Ivaşka. Victorios sâmbătă la Lyon, Thiem este singurul care l-a învins pe zgură pe Rafael Nadal în ultimele două sezoane (de două ori).

Următorul adversar al austriacului va fi promiţătorul jucător grec Stefanos Tsitipas (39 ATP), care l-a învins luni pe spaniolul Carlos Taberner, 7-5, 6-7 (5-7), 6-4, 6-3.

Alte rezultate din primul tur:
Roberto Bautista (Spania/N.13) – Denis Istomin (Uzbekistan) 6-2, 6-7 (3/7), 1-6, 6-4, 6-4
Santiago Giraldo (Columbia) – Marcos Baghdatis (Cipru) 3-6, 3-4 (abandon)

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă