11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportO româncă eliminată și una calificată în turul II, la Roland Garros

O româncă eliminată și una calificată în turul II, la Roland Garros

Irina Bara (23 ani, 161 WTA) a trecut de franţuzoaica Audrey Albie (23 ani, 305 WTA), cu 6-7 (5), 6-1, 6-4, după ce meciul fusese întrerupt marţi din cauza ploii la 3-0 pentru Albie în setul decisiv.
Albie a câştigat prima lor confruntare, în 2015, în calificările turneului ITF de la Joue-les-Tours (50.000 dolari), cu 7-6 (3), 6-4.
Următoarea adversară a Irinei Bara va fi rusoaica Ana Blinkova (19 ani, 108 WTA), care a câştigat singura confruntare directă, anul trecut, în calificări la Moscova, cu 6-3, 6-2.
Cadanţu (28 ani, 180 WTA) a fost învinsă de belgianca de origine ucraineană Maryna Zanevska (24 ani, 153 WTA), în trei seturi, cu 7-5, 3-6, 7-5. Meciul fusese întrerupt de ploaie marţi, la 3-2 pentru Cadanţu şi avantaj, după două ore şi 16 minute de joc.
Miercuri va avea loc şi partida dintre Alexandra Dulgheru (28 ani, 160 WTA) şi japoneza Nao Hibino (23 ani, 119 WTA).
Cadanţu va primi 2 puncte şi 6.000 de euro, iar Bara şi-a asigurat un cec de 11.000 de euro şi 20 de puncte WTA.
Pe tabloul principal de simplu se vor afla cele şase românce din top 100, Simona Halep (1 WTA), Mihaela Buzărnescu (32 WTA), Irina-Camelia Begu (41 WTA), Sorana Cîrstea (45 WTA), Monica Niculescu (61 WTA), Ana Bogdan (65 WTA).

Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...
Ultima oră
Pe aceeași temă