19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportParcurs de vis! Bianca Andreescu e în semifinale la Flushing Meadows

Parcurs de vis! Bianca Andreescu e în semifinale la Flushing Meadows

Andreescu, numărul 15 mondial, va juca prima ei semifinală de Mare Şlem din carieră la vârsta de 19 ani.

”E o nebunie. În urmă cu un an eram în calificări… nu am cuvinte, trebuie să mă ciupesc!”, a declarat Andreescu, aflată în urmă cu un an pe locul 208 în clasamentul WTA. La ediţia trecută a turneului de la Flushing Meadows, Bianca Andreescu a pierdut în primul tur al calificărilor.

Jucătoarea canadiană a explodat în acest an, în care a cucerit titluri la Indian Wells şi Toronto, iar acum s-a calificat în semifinale la US Open după ce a trecut de Mertens (26 WTA). La primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, s-a oprit în turul al doilea, venind din calificări. De asemenea, la Roland Garros a ajuns până în turul al doilea, abandonând din cauza unei accidentări la umărul stâng din cauza căreia a ratat tot sezonul de iarbă, inclusiv turneul de la Wimbledon.

În penultimul act, Andreescu o va înfrunta pe elveţianca Belinda Bencic (12 WTA), calificată şi ea în premieră într-o semifinală de Mare Şlem, după 7-6 (7/5), 6-3 cu croata Donna Vekic (23 WTA).

”Am visat de când eram mică, iar acum sunt aici, mă bucur de asta, mai ales pe un astfel de stadion”, a declarat elveţianca de 22 de ani după meci în faţa spectatorilor prezenţi pe arena ”Arthur Ashe”.

Bencic a revenit la cel mai înalt nivel al său după o operaţie la încheietura mâinii stângi în primăvara anului 2017. Ea a ieşit din Top 300, după cinci luni de absenţă din circuitul WTA, a revenit în Top 75 la sfârşitul lui 2017, câştigând două titluri WTA şi două ITF.

Cealaltă semifinală de la Flushing Meadows le va opune pe americanca Serena Williams şi pe ucraineanca Elina Svitolina.

Cele mai citite

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...

Dispute pe salariu minim european. PSD anunță că se majorează din vară, PNL ar vrea discuții cu companiile

Implementarea salariului minim european trebuie finalizată până la sfârșitul anului, însă PSD promite să realizeze această majorare de la 1 iulie, în timp ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă