9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportParteneriat CSM Focşani - Viitorul Constanţa - Academia Hagi, pentru promovarea tinerilor...

Parteneriat CSM Focşani – Viitorul Constanţa – Academia Hagi, pentru promovarea tinerilor fotbalişti

“Am decis împreună cu conducerea tehnică, cu Gică Hagi şi cu cei de la Academie, să schimbăm sistemul de selecţie al jucătorilor şi să facem o serie de parteneriate cu academiile şi cluburile de juniori importante din România.

Unul dintre aceste cluburi este şi CSM Focşani 2007. Toţi jucătorii cu vârste între 10 şi 15 ani, care vom considera că fac faţă la nivelul de performanţă pe care clubul nostru îl are, vor merge la Constanţa.

De asemenea, avem un parteneriat şi la nivel de antrenori, astfel încât antrenorii de la CSM Focşani 2007 să îşi însuşească aceeaşi filosofie pe care o are clubul nostru şi care a dat rezultate, iar jucătorii care vor veni de la Focşani către Constanţa să aibă deja însuşită această filosofie fotbalistică”, a declarat preşedintele clubului Viitorul Constanţa, fotbalistul Gheorghe Popescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, parteneriatul semnat este avantajos pentru ambele părţi, putând aduce beneficii financiare şi clubului focşănean în momentul în care sportivii legitimaţi aici vor încheia contracte în străinătate.

“Este un parteneriat benefic de ambele părţi, deoarece CSM Focşani 2007 poate beneficia în urma acestor cesiuni de jucători către noi şi de avantaje financiare, în momentul în care respectivul jucător face performanţă în afara ţării. Împreună cu Steaua, suntem probabil clubul care exportă cei mai mulţi jucători la nivel european”, a spus Popescu.

Până în prezent, Viitorul Constanţa şi Academia Hagi au încheiat astfel de parteneriate cu alte patru cluburi din ţară şi speră ca până la finele anului numărul acestor contracte să ajungă la zece.

Contractul de parteneriat a fost semnat la sediul primăriei Focşani, între reprezentanţii CSM Focşani, preşedintele clubului Viitorul Constanţa, Gheorghe Popescu, reprezentantul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi , fotbalistul Zoltan Martin Iaşko şi primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă.

Cele mai citite

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

Șoferii români preferă mașinile la mâna a doua din Germania, potrivit unui studiu

Multe mașini la mâna a doua sunt importate dintr-o țară în alta pentru a satisface cererea locală de vehicule rulate. Germania, Franța, Belgia și...

Ministrul Finanțelor va prelungi plafonarea RCA până la 30 iunie

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că va prelungi plafonarea tarifelor pentru asigurările RCA (de răspundere civilă auto), plafonare care urma să ia sfârșit...
Ultima oră
Pe aceeași temă