14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportPârvulescu, suspendat provizoriu pentru dopaj

Pârvulescu, suspendat provizoriu pentru dopaj

Declarațiile făcute acum mai bine de o lună de fotbalistul Academicii Clinceni nu au rămas fără ecou, iar Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a luat decizia să îl suspende provizoriu pe jucătorul în vârstă de 31 de ani. Mai exact, Paul Pârvulescu nu mai are voie, până la o nouă decizie a ANAD, să participe la antrenamentele echipei sale, să intre în contact cu jucătorii și oficialii formației pe terenul de antrenament și nici să intre în vestiarul echipei.

„Paul Pârvulescu a fost suspendat provizoriu. Până nu există o decizie, sportivul este considerat nevinovat. Dar ca o consecință a declarațiilor, unde a zis că s-a dopat, suspendarea provizorie este obligatorie”, a declarat președintele ANAD, Cristian Balaj.

Oficialii ANAD au demarat o anchetă și vor să afle și echipa la care fotbalistul a beneficiat de această metodă de refacere interzisă. În cadrul emisiunii, Pârvulescu nu a dezvăluit numele clubului din România care apela la asemenea proceduri. „Eu la FCSB n-am făcut ozonoterapie. Am făcut în altă parte, dar nu la Steaua, am făcut la o altă echipă din ţară. Când făceam ozonoterapie, a doua zi mă simţeam rău. Apoi, în următoarea zi eram ok. Nu pot să spun unde am făcut, la ce echipă, pentru că aş pune doctorul de acolo într-o situaţie delicată. Eu n-am făcut insuflaţii rectale, ci injecţii în venă. Nu era ceva wow, iar din punctul de vedere al sănătăţii e ok. Dar e doping, da”, a fost declarația de la care a pornit totul.

De-a lungul carierei, Paul Pârvulescu a jucat în campionatul intern pentru formațiile Gaz Metan Mediaş, Steaua, FC Voluntari, FC Viitorul, ASA Târgu Mureş și Politehnica Iaşi, iar în prezent este legitimat la Academica Clinceni.

Dacă ANAD va ajunge la concluzia că a trișat intenționat, Pârvulescu, triplu campion al României cu FCSB, riscă să stea departe de terenul de joc pentru 4 ani. Pe baza recunoașterii din proprie inițiativă, suspendarea primită poate fi înjumătățită, dar chiar și 2 ani de inactivitate ar putea însemna finalul carierei pentru fotbalistul de 31 de ani.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă