15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportPentru Tribunalul București, Rapid e în Liga a 4-a

Pentru Tribunalul București, Rapid e în Liga a 4-a

Probleme par să nu mai aibă sfârșit în Giulești. Formația antrenată de Dan Alexa a aflat că nu mai poate folosi sigla, după decizia Tribunalului Bucureşti, care a anulat înregistrarea acesteia printr-o decizie în procesul cu AFC Rapid (echipa din Liga a 4-a).

La scurt timp de la pronunțarea deciziei, AFC Rapid a anunțat că este continuatoarea echipei înființate la 1923: „Noi suntem Rapid!”, a fost mesajul postat pe pagina oficială de Facebook.

Reacția alb-vișiniilor din eșalonul secund a fost promptă. Într-un comunicat de presă, aceștia au acuzat Tribunalul București și au menționat că vor ataca decizia, pe care o consideră injustă. „Suntem revoltați de faptul că Tribunalul București pronunță o hotărâre în contradictoriu cu o asociație care nu a fost citată, căreia nu i s-a comunicat cerere de chemare în judecată, care nu a putut depune întâmpinare și căreia nu i s-a acordat dreptul de a se apăra prin depunerea de probe și invocarea de excepții și care nici măcar nu este menționată în dispozitivul hotărârii. Astfel, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost, de asemenea, încălcat în mod flagrant. Totodată, soluțiile nedefinitive pronunțate de Tribunalul București, cu încălcarea legii, sunt surprinzătoare atât în raport de situația de fapt, cât și de prevederile legale. Apelul pe care îl vom intenta va restabili ordinea de drept, iar legea va fi aplicată. Protecția drepturilor exclusive asupra mărcilor notorii RAPID, dobândite în mod legal și folosite de noi, este încălcată chiar de către judecătorii care sunt chemați să aplice, dar și să respecte, legea”, se arată în comunicatul citat.

În 2018, societatea care administrează formaţia din Liga a 2-a a achiziţionat la licitaţie publică, în schimbul a aproape 500.000 de euro, mărcile, culorile şi trofeele clubului aflat în faliment, SC FC Rapid SA.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă