16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportPeste un milion de suporteri au asistat, până acum, la meciurile de...

Peste un milion de suporteri au asistat, până acum, la meciurile de la Cupa Mondială

“Până în prezent, peste 2,6 milioane de bilete au fost alocate fanilor fotbalului din întreaga lume, vânzarea de bilete continuând până la 15 iulie. În medie, stadioanele Cupei Mondiale au un grad de ocupare de 97% şi peste 70.000 de tichete au fost revândute”, precizează Federaţia internaţională de fotbal.

 Singurul caz flagrant în care a existat un număr mare de scaune goale în tribune a fost la meciul câştigat de Uruguay în faţa Egiptului (1-0), la Ekaterinburg, unde 6.000 de bilete au rămas neutilizate, deşi fuseseră alocate.

 FIFA a precizat că acest lucru s-a datorat faptului că beneficiarii biletelor respective, grupuri de suporteri provenind din rândul sponsorilor, asociaţiilor membre şi suporterilor nu şi-au făcut apariţia la meci.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă