13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportPetra Kvitova a câştigat turneul de tenis de la Sankt Petersburg

Petra Kvitova a câştigat turneul de tenis de la Sankt Petersburg

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova a câştigat duminică turneul WTA de la Sankt Petersburg (Rusia), dotat cu premii totale de 733.900 dolari, în finala căruia a învins-o în două seturi, 6-1, 6-2, pe Kristina Mladenovic din Franţa, deţinătoarea trofeului.

Kvitova (27 ani), aflată pe locul 29 mondial, a cucerit cu această ocazie al 21-lea său titlu în circuitul profesionist. Dublă campioană la Wimbledon (2011, 2014), cehoaica a ocupat poziţia a doua în ierarhia mondială în urmă cu şapte ani.

Graţie acestui succes, reprezentanta Cehiei va urca opt locuri în clasamentul WTA, începând de luni.

Kristina Mladenovic, în vârstă de 24 ani, campioană la Australian Open în proba de dublu feminin, săptămâna trecută, alături de unguroaica Timea Babos, a ratat ocazia de a-şi trece în palmares al doilea titlu WTA la simplu, urmând să coboare trei locuri, până pe 13, în ierarhia mondială.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Zece persoane suspecte de terorism au fost omorâte de armata israeliană în Cisiordania

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a omorât zece persoane şi a arestat alte opt într-un raid asupra taberei Nur-Shams din apropierea oraşului Tulkarm...
Ultima oră
Pe aceeași temă