18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportPetrescu, despre naționala României: „Vom fi în urnă cu Luxemburg şi Liechtenstein”

Petrescu, despre naționala României: „Vom fi în urnă cu Luxemburg şi Liechtenstein”

„Dacă generaţia mea pierdea trei meciuri la rând, nu ştiu ce se întâmpla. Pentru că noi ne calificăm la Mondiale de pe primul loc, la Europene de pe primul loc şi am tot fost criticaţi. Acum am ajuns departe de adevăr, cred că sportiv vom fi în urna cu Luxemburg şi cu Liechtenstein dacă mergem pe această pantă. Pentru că în loc să mergem în sus, mergem în jos, iar rezultatele spun totul. Degeaba încercăm să ne minţim, clar rezultatele spun că noi nu suntem bine la echipa naţională. În schimb, la echipele de tineret eu spun că arătăm foarte bine. Şi e posibil ca în viitorul apropiat să formăm o echipă bună şi la naţionala de seniori. Dar în momentul de faţă numai echipa de tineret face faţă la cerinţele pe care le au suporterii, specialiştii din fotbal, dar la echipa mare din păcate rezultatele nu sunt de partea noastră”, a declarat Dan Petrescu, vineri, într-o conferinţă de presă.

Fostul component al “generaţiei de aur” a României consideră că singurul meci cu adevărat important era barajul cu Islanda, care trebuia câştigat în orice condiţii.

„Nu sunt surprins, pentru că nu mă aşteptam nici eu să batem pe cineva, dar mă aşteptam la o altă atitudine la meciul cu Islanda. Pentru mine ăla era meciul, cele cu Norvegia şi Austria erau importante, dar nu atât de importante. După ce am pierdut cu Islanda şi cu Norvegia, cred că atunci au venit criticile corecte şi am abordat meciul cu Austria aşa cum trebuie. Meci pe care eu am crezut că nu îl vom pierde pentru că a fost o abordare corectă. Cu Islanda şi Norvegia am abordat meciurile greşit din toate punctele de vedere. Nu ai voie la un meci de calificare, cum a fost cel cu Islanda, să te prezinţi şi să nu ajungi la poartă, nu ai voie. Ăla e meciul care trebuia jucat şi trebuia câştigat, indiferent cum. Celelalte două nu erau aşa importante, după părerea mea”, a completat Petrescu.

 

Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă