17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportPreviziuni optimiste în Spania. Când ar putea reveni fanii pe stadioane

Previziuni optimiste în Spania. Când ar putea reveni fanii pe stadioane

Deşi restul de 11 etape din sezonul 2019-20 din La Liga, care a fost suspendată temporar din cauza coronavirusului în martie, se vor juca în spatele uşilor închise, preşedinta Comitetului Superior al Sportului (CSD) din Spania, Irene Lozano, a declarat miercuri că este posibil ca fanii să poată fi din nou în tribune la partidele care vor marca debutul noului sezon.

“Acest lucru nu este exclus. Dacă putem găsi o cale, care nu este atât de dificil de găsit având în vedere că Spania este un lider în organizarea de evenimente sportive cu un nivel ridicat de securitate, atunci ar fi posibil ca suporterii să revină în tribune. Lucrăm la un mod de a ne asigura că putem vedea sportul în prezenţa publicului”, a spus Lozano.

La Liga a autorizat de săptămâna trecută cluburile să treacă de la antrenamentele individuale la şedinţe de pregătire “în grupuri mici”.

După suspendarea campionatului spaniol, pe 12 martie, din cauza pandemiei de coronavirus, cluburile din La Liga au reluat antrenamentele individuale începând cu 8 mai, cu maximum şase jucători simultan pe teren şi cu respectarea draconică a regulilor. Jucătorii trebuie să vină separat, deja echipaţi, cu mănuşi şi măşti şi să li se măsoare temperatura.

Permiterea şedinţelor de pregătire în grupuri mai mari apropie La Liga de o reluare a competiţiei, mai ales că nu a fost luat în calcul sub nicio formă închiderea sezonului 2019-2020.

Cele mai citite

Revolut lansează, în premieră globală, în România, refinanțarea creditelor

Revolut, banca digitală cu 3,5 milioane de clienți retail în România și peste 40 de milioane de clienți la nivel global, a anunțat astăzi...

Pe timp de război, cresc acțiunile firmelor producătoare de armament

Acțiunile unor mari companii care produc echipamente militare au crescut semnificativ, în contextul războiului din Ucraina și, mai nou, al războiului din Orientul Mijlociu,...

ACAROM: Producția de mașini din România a crescut cu peste 7% la început de an

Producţia naţională de automobile a crescut, în primele trei luni ale acestui an, cu 7,1%, până la 152.912 de unităţi, comparativ cu acelaşi interval...
Ultima oră
Pe aceeași temă