10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportRobert Lewandowski, desemnat cel mai bun fotbalist polonez

Robert Lewandowski, desemnat cel mai bun fotbalist polonez

Lewandowski, 31 ani, a primit pentru a opta oară acest premiu, oferit de revista poloneză începând cu 1973. Anul trecut, Lewandowski a marcat 48 de goluri în 48 de meciuri în toate competiţiile pentru Bayern Munchen, cu care a câştigat titlul de campion şi pe cel de golgheter al Bundesligii pentru a patra oară. El s-a clasat al optulea în prestigioasa anchetă a Balonului de Aur.

”Aş vrea să dedic acest premiu tatălui meu. Sper că este mândru de mine că încă fac ce îmi place şi mă pricep cel mai bine. El poate nu a urmărit prea multe meciuri şi golurile mele, dar sunt sigur că acum se uită la mine din rai. Sunt recunoscător părinţilor pentru eforturile lor. În pofida muncii şi a responsabilităţilor zilnice, ei şi-au rupt din timp pentru a mă duce la antrenamente. Ei au lucrat ca profesori de educaţie fizică, ceea ce încă face mama mea. Ei au vrut să fac cea ce-mi place. La 31 ani, mă simt mult mai tânăr. Vreau să mai joc o perioadă şi sper să am şansa de a reveni şi de a câştiga alte premii”, a declarat Lewandowski.

Premiul pentru echipa anului a fost câştigat de selecţionata de fotbal a Poloniei, iar mijlocaşul Janusz Gol (KS Cracovia) a fost distins cu premiul pentru cel mai bun jucător din campionatul Poloniei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă