17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportRoger Federer o critică pe Serena Williams: A mers prea departe

Roger Federer o critică pe Serena Williams: A mers prea departe

În finala de acum două luni, Serena Williams l-a calificat drept hoţ pe arbitrul Carlos Ramos şi l-a acuzat de sexism.

“Cred că Serena putea să iasă mai repede din acea situaţie. A făcut-o, dar a mers prea departe. Trebuia să se calmeze mai repede. Poate că arbitrul nu trebuia să o aducă până în acel punct. A fost vorba de ghinion, dar rămâne un caz de studiat”, a spus Federer pentru Sunday Times, preluat de Mediafax.

În finala de la US Open, Serena Williams a avut trei reacţii de nervozitate. Primul moment în care şi-a pierdut cumpătul a fost atunci când arbitrul Carlos Ramos a precizat că antrenorul campioanei, Patrick Mouratoglou, i-ar face semne din tribună, acţiune interzisă în turneele de Grand Slam.

“Eu nu trişez pentru a câştiga. Prefer să pierd. Poate nu ştii asta”, a replicat câştigătoarea a 22 competiţii de Grand Slam.

A doua fază a venit în setul secund, când Serena Williams a pierdut serviciul, imediat după ce a reuşit break-ul, care ar fi putut duce meciul în decisiv. Atunci, Ramos a decis ca game-ul următor să înceapă de la 15-0 pentru Osaka, după ce Serena şi-a distrus racheta.

Cel mai greu moment a avut loc după ce Serena l-a numit “hoţ” pe portughez. Acesta a penalizat-o cu un game pe americancă, scorul devenind 5-3 pentru Osaka. A fost nevoie de intervenţia supervizorilor pentru a o linişti pe Williams.

Williams a adus acuze de sexism la venirea oficialilor: “Sunt mulţi bărbaţi aici care au spus mai multe lucruri şi pentru că sunt bărbaţi nu au păţit nimic. Nu este corect”. Au urmat momente în care Serena a fost surprinsă cu lacrimi în ochi.

Serena Williams nu a scăpat fără pedeapsă, după comportamentul avut în finala de la US Open. Pentru cele trei avertismente primite în duelul cu Naomi Osaka, americanca a primit o amendă 17.000 de dolari.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă