10.7 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportRomânia e aproape pregătită pentru Euro 2020, care se va ține în...

România e aproape pregătită pentru Euro 2020, care se va ține în 2021, anunță ministrul Stroe

România e aproape gata cu pregătirile pentru Euro 2020, care se va ține în 2021, a anunțat, marți, ministrul Ionuț Stroe.

“Chiar şi în aceste condiţii de astăzi, EURO 2020 poate fi un succes în România, pentru că mare parte din acest eveniment este deja organizat. Noi suntem în grafic cu toate pregătirile”, a anunțat ministrul Ionuț Stroe pe pagina lui de Facebook.

Capitala României este unul dintre cele 12 oraşe europene care vor găzdui meciuri din cadrul EURO 2020. Astfel, pe Arena Naţională din București se vor desfășura trei meciuri din grupe şi unul din optimile EURO 2020.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Amânare în procesul lui Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere. Inspecția Judiciară cerea suspendarea judecătoarei

Procesul în care este judecat Vlad Pascu, acuzat că a omorât doi tineri cu mașina, a fost amânat pentru data de 9 mai 2024. Noul...

Alexandru Rafila are încredere în rezultatele anchetei de la Spitalul „ Sf. Pantelimon” din București

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că nu are niciun motiv să considere că rezultatele anchetei interne de la Spitalul "Sf. Pantelimon" nu...

FOTO. Cort al AUR, demolat în Sectorul 3! Mihai Enache acuză: „Coaliția terorii PSD-PNL continuă abuzurile la adresa noastră”

Mihai Enache, candidatul partidului AUR la Primăria Capitalei, acuză Primăria Sectorului 3, condusă de către social-democratul Robert Negoiţă, că a demolat și confiscat un...
Ultima oră
Pe aceeași temă