27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportRomânia egalează Rusia, în meciul de Fed Cup

România egalează Rusia, în meciul de Fed Cup

Ana Bogdan (90 WTA), cea mai bine clasată jucătoare din echipa României, a învins-o pe Kudermetova, numărul 38 mondial, după două ore şi 13 minute.

Românca o mai învinsese de două ori pe Kudermetova, cu 6-3, 3-6, 6-2 în 2014 la Namangan (Uzbekistan) şi cu 6-3, 6-1 în 2017 la Hua Hin (Thailanda).

Începutul partidei a fost destul de echilibrat, Kudermetova reuşind un prim break, dar apoi Ana Bogdan a revenit şi a legat trei ghemuri la rând, câştigând primul set cu 6-3.

În actul secund, Kudermetova s-a desprins la 4-2, apoi Ana Bogdan a revenit şi a egalat, 4-4, setul a ajuns în tiebreak, unde reprezentanta Rusiei a înclinat balanţa pe final, câştigând cu 7-6 (5).

 

Ana Bogdan şi-a luat în serios rolul de lider al echipei României şi a dominat clar setul decisiv, adjudecat cu 6-1, în 31 de minute.

Românca a avut 3 aşi, Kudermetova a reuşit 7, Ana Bogdan a comis o dublă greşeală, iar rusoaica a avut 3. Ana Bogdan a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a avut mai puţine mingi câştigătoare, 17-23, dar şi mult mai puţine erori neforţate, 22-61.

În primul meci de simplu de vineri, Elena Gabriela Ruse (166 WTA) a fost învinsă cu scorul de 6-1, 6-4 de Ekaterina Alexandrova (locul 28 WTA).

Sâmbătă, de la ora 14:00, se vor întâlni Ana Bogdan şi Ekaterina Alexandrova, iar în ultimul meci de simplu se vor afla faţă în faţă Elena Gabriela Ruse şi Veronika Kudermetova.

Bogdan şi Alexandrova au fost adversare o singură dată, rusoaica ieşind învingătoare în 2017, în calificări la Toronto, cu 6-1, 6-2.

Meciul de dublu va opune perechile Irina Bara (98 WTA la dublu)/Raluca Olaru (47 WTA la dublu) – Ana Blinkova (63 WTA la dublu)/Ana Kalinskaia (95 WTA la dublu).

Echipa naţională de tenis a României întâlneşte în zilele de 7 şi 8 februarie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, selecţionata Rusiei în Grupa Mondială a Fed Cup. Meciul contează pentru calificarea la turneul final al Fed Cup de la Budapesta, din 14-19 aprilie.

Pentru această întâlnire, din echipa României nu fac parte jucătoarele de tenis Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu, care au renunţat la convocare pentru a se concentra pe turneele WTA în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În aceste condiţii, căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, a convocat pentru partida cu Rusia următoarele jucătoare: Ana Bogdan (90 WTA), Irina Bara (160 WTA), Elena Gabriela Ruse (166 WTA), Raluca Olaru (47 WTA la dublu) şi Jaqueline Cristian (197 WTA).

Jucătoarele Irina Bara, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au fost nominalizate în premieră în lotul de Fed Cup al României.

România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu URSS, ambele pierdute, în 1978 (0-3), la Melbourne, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 1986 (0-3), la Praga, în turul al doilea al Grupei Mondiale.

Cele mai citite

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă