13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportRomânia – Polonia, la Cluj, pe zgură

România – Polonia, la Cluj, pe zgură

Potrivit FRT, după consultări cu componenţii echipei României şi cu căpitanul nejucător Gabriel Trifu, s-a decis ca meciul să se joace în Sala Polivalentă.

“Revenim cu plăcere la Cluj-Napoca, ori de câte ori avem ocazia, pentru că este ceva aparte să joci în spectaculoasa Sală Polivalentă. Toate naţionalele României au avut parte de o primire excepţională în oraşul Cluj-Napoca, şi ne dorim ca la acest meci, unul foarte important pentru tenisul românesc şi pentru echipa noastră de Cupa Davis, să vedem în tribune cât mai mulţi români care să ne încurajeze. Jucătorii şi-au exprimat dorinţa ca acest meci să se desfăşoare pe zgură şi, beneficiind, ca de fiecare dată, de sprijinul şi implicarea totală a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, şi a domnului primar Emil Boc, acest lucru este posibil”, a declarat directorul general al federaţiei, Răzvan Itu, pentru site-ul FRT.

Meciul cu Polonia, din luna septembrie, are o miză importantă: echipa care îl câştigă revine în Grupa I, Zona Europa/Africa, a Cupei Davis, grupă din care România a retrogradat la finalul anului trecut.

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă