10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportRuse, după finala pierdută la București

Ruse, după finala pierdută la București

“A fost o finală plină de emoţii. Ne-am dorit foarte mult să câştigăm, din păcate nu s-a putut astăzi. Nu am fost norocoase. Dar sperăm ca pe viitor să aducem cât mai multe titluri acasă, iar la anul, de ce nu, să câştigăm aici. Mi s-a părut că am avut foarte puţin timp de odihnă, adică ne-am culcat undeva în jur de 2:30-3:00. Eu nu m-am simţit deloc bine azi. M-am simţit moleşită, îmi venea să vomit, aveam o stare de ameţeală… dar Jaqueline mi-a fost alături, a intrat medicul pe teren, mi-a dat câteva pastile şi am încercat să uit starea mea, pentru că eram totuşi într-o finală. Şi chiar am încercat să dăm absolut totul, cu toate că poate n-am jucat cel mai bun tenis al nostru azi. Însă suntem în dezvoltare şi cred că vom face o echipă foarte bună pe viitor”, a afirmat Ruse.

“Cred că ne trebuie câteva zile să ne revenim după săptămâna asta… au fost zile cu încărcătură maximă, având publicul alături de noi. Publicul e foarte important pentru noi, însă e foarte greu să fim acolo şi să vedem că uneori nivelul nostru a scăzut, dar oamenii sunt lângă noi chiar şi în condiţiile în care noi jucăm mai slab”, a adăugat ea.

Rugată să descrie săptămână încheiată cu finala în proba de dublu, jucătoarea în vârstă de 21 de ani a răspuns: “Bucurii, emoţii, frică… frică de victorie”.

Deşi este înscrisă la turneul WTA de la Karlsruhe, Ruse a menţionat că e posibil să nu participe din cauza unei accidentări. “Eu nu ştiu dacă o să particip acolo, am de evaluat o mică accidentare. Pe care nu o să o dezvălui momentan pentru că nu ştiu exact care e problema. Dar dacă voi juca, o să participăm şi la dublu împreună”, a menţionat ea.

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Adina Cristian şi Elena-Gabriela Ruse au fost învinse de cuplul Viktoria Kuzmova (Slovacia)/Kristyna Pliskova (Cehia) cu 6-4, 7-6 (7-3), duminică, în finala probei de dublu din cadrul turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari şi găzduit de Arenele BNR din Capitală.

Cristian (21 ani, 245 WTA la dublu) şi Ruse (21 ani, 178 WTA la dublu), la prima lor finală WTA din carieră, vor primi un cec de 6.400 dolari şi 180 de puncte WTA la dublu. Câştigătoarele s-au ales cu 12.300 dolari şi 280 de puncte WTA.

În cele şase ediţii ale turneului WTA de la Bucureşti, România a obţinut trei titluri la dublu, dar a avut reprezentante şi în celelalte trei finale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă