13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportRusia își va sancționa drastic atleții care se dopează

Rusia își va sancționa drastic atleții care se dopează

 

“Începând din 10 aprilie, totul va fi mai strict şi se va sancţiona orice încălcare a regulamentului antidoping, inclusiv regulile referitoare la accesibilitate şi la infracţiunile legate de consumul de substanţe interzise care figurează pe liste”, a precizat şeful Comisiei antidoping din cadrul RUSAF, Eduard Bezuglov, într-un comunicat.

Oficialul rus a subliniat că orice atlet sau funcţionar care va încălca regulile va fi suspendat pentru o perioadă de trei ani, pe parcursul căreia nu va putea face parte din echipa naţională şi nici nu va putea să deţină vreo funcţie în cadrul Federaţiei ruse de atletism.

“Trei ani, din punctul meu de vedere, este o perioadă suficientă. Aceste noi măsuri s-au luat pentru a întări responsabilitatea de care are nevoie acum atletismul. Şi cel mai important este că dorim ca această responsabilitate să nu rămână doar la nivel declarativ, ci să se treacă la fapte”, a afirmat Bezuglov.

La jumătatea lunii martie, World Athletics a prezentat o serie de condiţii pentru reintegrarea Federaţiei ruse de atletism, între acestea figurând crearea unei comisii de reabilitare, care va fi formată din cel puţin doi membri ai comisiei sportivilor şi care va conta pe prezenţa a doi experţi internaţionali.

În plus, această comisie va trebui să elaboreze un plan de “toleranţă zero” împotriva dopajului, care va trebui să primească acordul Federaţiei internaţionale.

În data de 2 martie, noul preşedinte al RUSAF, Evgheni Iurcenko, i-a trimis preşedintelui World Athletics, Sebastian Coe, o scrisoare prin care a recunoscut vinovăţia Rusiei în cazul Lîsenko.

În noiembrie trecut, Unitatea pentru integritatea atletismului (AIU) a raportat ca înalţi oficiali ruşi au minţit şi au falsificat documente pentru a explica unde se afla săritorul Danil Lîsenko, atunci când acesta trebuia să se supună unui control antidoping inopinat.

Din acest motiv, preşedintele de atunci al RUSAF, Dmitri Şliahtin, a fost înlăturat, iar câteva zile mai târziu şi-a prezentat demisia irevocabilă.

Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a pedepsit Rusia cu patru ani de izolare internaţională pe plan sportiv, din cauza dopajului instituţionalizat, iar sportivii ruşi pot participa doar sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate până în 2021, precum şi la Olimpiada de iarnă de la Beijing, din 2022.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă