Unirea Slobozia se lupta cu Mostiștea Ulmu pentru un loc în Liga 2.

Unirea Slobozia se lupta cu Mostiștea Ulmu pentru un loc în Liga 2.

Șase echipe din liga a treia bat la porțile ligii secunde

Prima manșă a barajul pentru promovarea în Liga 2 are loc astăzi, de la ora 18.00. Dacă echipele nu au buletinele de analiză Covid-19 la zi, pierd cu scor de neprezentare.

Petronel Tudor 0 comentarii

Bătălia pentru trei locuri în Liga 2 începe astăzi, de la ora 18.00, cu meciul tur, și se încheie pe 9 august, de la aceeași oră, cu meciul retur. FRF a anunțat că echipele care nu prezintă până la ora 12.00, în ziua meciului, tabelul cu buletinele negative Covid-19 pentru fotbaliști, antrenori și staff vor pierde cu 3 – 0.

Mostiștea Ulmu și Unirea Slobozia, echipe din seria a doua din Liga 3 vor juca la Călărași. Prima echipă este la primul sezon în al treilea eșalon, în vreme ce adversarii sunt neînvinși în campionat și au fost în trecut la un singur punct să promoveze în Liga 1, pe vremea când formația din Slobozia era antrenată de Adrian Mihalcea, fostul tehnician de la Dinamo.

Progresul Spartac București și CSM Slatina erau la egalitate de puncte în seria a treia în momentul suspendării campionatului și anunță cel mai echilibrat duel pentru promovarea în Liga 2.

Din seria 5 a ligii a treia poate promova una dintre echipele Minaur Baia Mare și Fotbal Comuna Recea, în timp ce din seriile 1, respectiv 4, au fost declarate promovate în al doilea eșalon formațiile Aerostar Bacău și U Craiova 1948, ele având un avans mai mare de trei puncte față de următoarea clasată în seriile din care au făcut parte.

Comentarii

loading...