Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Segărceanu: Obiectivul nostru principal este ca Halep să joace pentru România în întâlnirea cu Rusia

Segărceanu: Obiectivul nostru principal este ca Halep să joace pentru România în întâlnirea cu Rusia

Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei de FedCup a României, se declară mulţumit de tragerea la sorţi a play-off-ului pentru turneul final al Cupei Federaţiei de anul viitor şi consideră că este foarte important pentru noi ca Simona Halep să fie în echipa României.

Rl online 0 comentarii

"Cel mai important pentru noi, după această tragere la sorţi, este că jucăm acasă, cel mai probabil la Cluj-Napoca, acolo unde avem de partea noastră publicul, iar atmosfera este incredibilă. În ceea ce priveşte Rusia, este clar că vorbim despre o adversară foarte puternică, cu multe jucătoare tinere şi valoroase, cu 11 reprezentante în Top 100 WTA la simplu, cu jucătoare de dublu de asemenea în top şi, iată, cu Kuzneţova în mare revenire de formă. În ceea ce ne priveşte, principalul obiectiv este să o avem pe Simona Halep în echipă, pentru a ne mări considerabil şansele. Să nu uităm că şi noi avem o echipă foarte exprimentată, cu jucătoare valoroase care au fost în Top 100 sau sunt foarte aproape de aceste poziţii. Le avem, apoi, pe Patricia Ţig şi pe Gabi Ruse, două jucătoare tinere care vin puternic din urmă, cu rezultate bune în ultima vreme, iar aceasta înseamnă că şi România poate prezenta oricând o echipă foarte valoroasă. Dar, repet, pentru a ne creşte şansele, este foarte important ca Simona să joace pentru România", a declarat Segărceanu, pentru site-ul FRT.

România va întâlni Rusia în turul preliminar al FedCup, s-a stabilit, miercuri, la tragerea la sorţi care a avut loc la Londra.

România va fi gaza întâlnirii care se va desfăşura la 7 şi 8 februarie 2020.

Jucătoarele române au fost cap de serie la tragerea la sorţi, alături de SUA, Belarus, Germania, Spania, Elveţia, Belgia şi Marea Britanie.

Învingătoarea se va califica la turneul final al competiţiei, care va avea loc la Budapesta.

Cel mai bine clasate jucătoare ruse din circuit sunt Daria Kasatkina, locul 42 WTA, Ekaterina Alexandrova, locul 43 WTA, Anastasia Pavliucenkova, locul 46 WTA, Veronica Kudermetova, locul 51 WTA, Margarita Gasparian, locul 60 WTA, Svetlana Kuzneţova, locul 62 WTA, Anastasia Potapova, locul 76 WTA, şi Vera Zvonareva, locul 85 WTA.

Fostul lider WTA Maria Şarapova, acum pe locul 87 WTA, nu a mai jucat în echipa Rusiei de Cupa Federaţiei din 2015.

România şi URSS s-au întâlnit de două ori, în 1978, la Melbourne, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale, şi în 1986, la Praga, în turul al doilea al Grupei Mondiale, româncele pierzând de fiecare dată cu 0-3.

Celelalte meciuri din turul preliminar sunt următoarele:

SUA - Letonia;

Olanda - Belarus;

Brazilia - Germania;

Spania - Japonia;

Elveţia - Canada:

Belgia - Kazahstan;

Slovacia - Marea Britanie.

La sfârşitul lunii trecute, Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat că, începând de anul viitor, se schimbă formatul Fed Cup, trecându-se la un sistem similar cu cel din Cupa Davis, doar că turneul final va avea 12 echipe, nu 18.

România se numără printre cele 16 echipe care, în februarie 2020, vor juca în play-off. Se vor disputa opt meciuri, păstrându-se sistemul de acasă/deplasare, iar cele opt câştigătoare se vor alătura finalistelor din acest an, Australia şi Franţa, precum şi Cehiei (wild card) şi Ungariei (gazdă).

Turneul final al FedCup va avea loc între 14 şi 19 aprilie 2020, la Budapesta.

România a fost învinsă în acest an, în deplasare, cu 3-2, de Franţa, în semifinale.

Comentarii

loading...