23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportSelecționerul Contra își cere scuze pentru înjurături

Selecționerul Contra își cere scuze pentru înjurături

Antrenorul naționalei de fotbal a României a avut o ieşire nervoasă în minutul 52 al partidei cu Norvegia, încheiată cu o remiză, scor 1-1, fiind surprins de camerele de luat vederi cum îi adresa injurii atacantului George Pușcaș, imediat după ce jucătorul lui Reading a ratat o lovitură de pedeapsă.

Contra a menționat că nu ratarea penalty-ului l-a scos din minți, ci faptul că nu s-a ținut cont de directivele trasate în vestiar. Potrivit acestora, Nicolae Stanciu era cel însărcinat cu executarea loviturii de la 11 metri. În pofida celor stabilite, Pușcaș și-a asumat responsabilitatea, iar șutul său a fost parat de Rune Jarstein.

„Îmi cer scuze pentru reacţia pe care am avut-o, se întâmplă la tensiunea care există în acele momente şi datorită faptului că trebuia să bată altcineva acel penalty. Am avut o reacţie care nu îmi face plăcere, nici nu mi-am dat seama. Eu cred că sunt lucruri care se întâmplă în fotbal şi mi-am cerut scuze față de George, aşa că pentru mine subiectul este închis şi pentru el la fel. Îl aşteptăm din nou să dea gol la meciul cu Suedia. Pe mine nu m-a deranjat că un jucător şi-a asumat responsabilitatea, poate să rateze oricine, au ratat mari jucători penalty-uri, pe mine m-a deranjat că nu s-a respectat ce s-a vorbit înainte de joc, atâta tot”, a declarat Contra.

Atacantul român a recunoscut că nu s-a mai întâlnit cu o asemenea situație în carieră. „Nu știu, probabil de la nervi, era presiunea prea mare, asta se întâmplă în fotbal și trebuie să mergem mai departe. Nu știu, nu mă întrebați, nu am mai avut parte de așa ceva”, a spus vârful englezilor de la Reading.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă