11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportSimona Halep are ''tot respectul'' pentru Caroline Dolehide, după confruntarea de la...

Simona Halep are ”tot respectul” pentru Caroline Dolehide, după confruntarea de la Indian Wells

“Sunt foarte fericită pentru această victorie. A fost dificil şi am tot respectul pentru ea, deoarece a jucat un tenis foarte bun”, a afirmat Halep după succesul reuşit în mai bine de două ore de joc în faţa americancei de 19 ani, beneficiara unui wildcard.

”Joacă foarte, foarte bine şi nu mai jucasem împotriva ei, aşa că nu ştiam cum vine mingea. A fost destul de dificil în primul set, am jucat prea plat şi prea rapid. Apoi am încercat să ratez mai puţin şi să o fac să alerge, să plimb mingea mai mult”, a mai spus Halep, citată de site-ul WTA.

”În cele din urmă cred că am stat mai bine pe picioare, iar când a trebuit să închei punctul am făcut-o”, a subliniat liderul mondial.

În setul decisiv, Halep a luat iniţiativa şi am profitat de momentul bun, obţinând victoria: “Am luptat şi am încercat să găsesc ritmul şi tactica potrivită pentru ea şi am reuşit. Acesta este cel mai bun lucru pe care îl iau din acest meci, nu neapărat victoria. Faptul că am găsit ceea ce trebuia să joc şi am revenit este mai important”.

Halep, campioană la Indian Wells în 2015, va juca pentru un loc în sferturi cu chinezoaica Qiang Wang, care a dispus de Kristina Mladenovic cu 6-1, 6-2.

“M-am antrenat acum câteva zile cu ea. E o adversară dificilă, joacă bine şi mă aştept la un meci greu, diferit de cel de azi, dar sunt pregătită. Mă simt bine şi voi face tot ce pot ca să câştig”, a concluzionat Halep.

Cele mai citite

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă