7 C
București
duminică, 24 martie 2024
AcasăSportSimona Halep bifează o nouă performanță majoră

Simona Halep bifează o nouă performanță majoră

Simona Halep se află, începând de luni, pentru a 26-a săptămână pe locul I WTA, egalând-o pe rusoaica Dinara Safina. Cele două sportive sunt jucătoarele fără Grand Slam câştigat cu cele mai multe săptămâni în poziţia de lider WTA, 26, scrie Digi24.

Halep, eliminată în sferturi la Stuttgart (categorie Premier), după ce anul trecut a jucat în semifinale, are 8.055 de puncte, 85 de puncte mai puţine decât săptămâna trecută. Daneza Caroline Wozniacki este pe locul al doilea, cu 6.790 de puncte, acelaşi număr ca săptămâna trecută, în care a abandonat în sferturile turneului de la Istanbul (categorie WTA International).

Şi Dinara Safina, şi Simona Halep au trei finale de Grand Slam jucate şi pierdute, câte una la Australian Open (2009, respectiv 2018) şi câte două la Roland Garros (2008 şi 2009, respectiv 2014 şi 2017). De asemenea, amândouă au jucat în semifinale la Wimbledon (2009, respectiv 2014) şi US Open (2008, respectiv 2015).

Mihaela Buzărnescu se află la cea mai bună clasare din carieră, după ce a urcat de pe locul 39 pe 37, cu 1.263 de puncte.

În Top 100 WTA sunt prezente alte patru românce. Sorana Cîrstea a coborât de pe locul 34 pe 35, cu 1.325 de puncte, Irina-Camelia Begu a urcat de pe 37 pe 36, cu 1.270 puncte, Monica Niculescu a coborât de pe locul 63 pe 64, cu 926 de puncte, iar Ana Bogdan a coborât de pe locul 66 pe 67, cu 902 de puncte.

În Top 200 WTA, Irina Bara a urcat de pe 156 pe 154, cu 386 puncte, Alexandra Dulgheru a urcat de pe locul 178 pe 176, cu 324 puncte, în timp ce Alexandra Cadanţu a coborât de pe 170 pe 178 cu 324 puncte.

La dublu, Monica Niculescu se menţine pe locul 13, cu 3.657 de puncte, Irina-Camelia Begu pe 25, cu 2.830 de puncte, Raluca Olaru a urcat de pe 49 pe 48, cu 1.615 puncte, Mihaela Buzărnescu a coborât de pe 65 pe 66, cu 1.110 de puncte, iar Simona Halep a coborât de pe 77 pe 91, cu 800 de puncte.

Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Simona Halep (România)  8.055 de puncte;

2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.790;

3. Garbine Muguruza (Spania) 6.065;

4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.450;

5. Jelena Ostapenko (Letonia) 5.382;

6. Karolina Pliskova (Cehia) 5.100;

7. Caroline Garcia (Franţa) 4.700;

8. Venus Williams (SUA)  4.276;

9. Sloane Stephens (SUA) 3.939;

10. Petra Kvitova (Cehia) 3.271.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă