12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportSimona Halep: "Mi-am îndeplinit visul din copilărie"

Simona Halep: “Mi-am îndeplinit visul din copilărie”

Simona Halep va debuta azi la Doha, în turul doi, contra rusoaicei Ekaterina Makarova, locul 32 WTA. Este primul meci pe care românca îl va juca în echipament Nike.

Parteneriatul pe care a reușit să-l semneze cu gigantul american este unul excelent pentru româncă, din punct de vedere financiar. Motiv de fericire și mândrie pentru Halep. Jucătoarea care în ultimii trei ani s-a aflat sub contract cu Adidas, companie rivală celor de la Nike, a făcut o mărturisire care va fi cu siguranţă apreciată de noul sponsor tehnic: “Mi-am îndeplinit visul din copilărie să semnez cu Nike! Pot să spun că sunt un pic emoţionată. E o realizare destul de mare faptul că am semnat cu aşa firmă mare, însă sunt obişnuită ca atunci când intru pe teren să uit de emoţii. Va fi un moment special, cu siguranţă”, a declarat Halep pentru Digi Sport.

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă