15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportSimona Halep nu va mai colabora cu antrenorul Darren Cahill în 2019

Simona Halep nu va mai colabora cu antrenorul Darren Cahill în 2019

“Aş vrea să anunţ că eu şi Simona nu vom mai continua împreună în 2019 din motive ce ţin de familia mea”, a anunţat Cahill, care a primit imediat un răspuns de la marea noastră campioană: “Îţi mulţumesc atât de mult Darren Cahill pentru munca imensă şi incredibilul suport pe care mi l-ai acordat în ultimii 4 ani. Am fost atât de norocoasă să particip în călătoria aceasta alături de tine. Îţi urez ţie şi familiei toate cele bune şi sper să ne vedem curând”.

”După o lungă perioadă de gândire şi discuţii, şi mulţi ani cu peste 30 de săptămâni pe drumuri, departe de familie, am decis să iau o pauză de 12 luni de la antrenorat pentru a fi acasă şi a fi alături de copii în etape importante ale vieţii lor, în ultimul an de liceu, pregătire pentru sport şi facultate, care consumă mult timp”, a explicat tehnicianul.

Cahill i-a mulţumit Simonei Halep pentru colaborare, elogiind calităţile pe care le-a găsit la liderul actual al tenisului mondial feminin.

”Vreau să îi mulţumesc Simonei pentru patru ani minunaţi. Înţelegerea ei, personalitatea, etica muncii, generozitatea şi profesionalismul au făcut să fie o plăcere să-i stau alături ca antrenor. Este o tânără de clasă şi cineva pe care respect foarte mult, lucru mai important decât orice rezultat reuşit”, a scris Cahill.

”Practic, am avut o meserie de vis şi vreau să îi mulţumesc ei pentru că a făcut-o să fie astfel, pentru oportunitatea de a lucra cu cineva aşa de talentat şi de dedicat. Îi urez Simonei şi echipei sale doar succes şi aştept cu nerăbdare să o susţin anul viitor”, a mai spus Cahill.

Antrenorul australian a avut mulţumiri şi pentru membrii echipei Simonei: ”O menţiune specială pentru Theo Cercel, Andrei Cristofor şi Virginia Ruzici, pentru susţinere, pentru încredere, prietenie şi munca depusă în aceşti ani”.

Cahill nu i-a uitat nici pe suporterii Simonei, în special pe cei români: ”Şi, în sfârşit, mulţumiri fanilor români care au arătat o pasiune neclintită şi susţinere faţă de idolul lor. Sunteţi senzaţionali, serios. Mulţumesc pentru că l-aţi adoptat pe acest australian ca pe unul de-al vostru în ultimii patru ani şi m-aţi făcut să mă simt binevenit în ţara voastră. Mulţumesc”.

Darren Cahill a menţionat că va colabora cu postul de televiziune ESPN la trei turnee de Mare Şlem, Australina Open, Wimbledon şi US Open în 2019.

La rândul său, Simona Halep i-a mulţumit lui Cahill pentru colaborarea care a durat patru ani: ”Mulţumesc mult Darren pentru toată munca depusă şi pentru susţinerea incredibilă din ultimii patru ani. Am fost norocoasă să te am ca antrenor şi am avut o călătorie extraordinară. Îţi doresc ţie şi familiei tale tot binele şi sunt sigură că ne vom vedea în curând”.

Între cei doi a fost un moment tensionat în urmă cu mai bine de doi ani, la Miami, dar Simona a înţeles că trebuie să se schimbe în raport cu marele antrenor. A avut o altă atitudine începând din acel moment, iar traiectoria sa a fost ascendentă.

”Cel mai greu moment a fost după un turneu la Miami. O înfrunta pe Bacsinszky. Și, până la urmă, nu a fost vorba doar de acel meci. Deja se strânseseră mai multe meciuri pierdute aiurea, din lipsă de concentrare. Încercam să îi explic, să vorbim despre nevoie de a schimba ceva din punct de vedere mental. Dar simțeam că totul trece pe lângă ea. Că nu mă ascultă. Nimic nu mergea!”, s-a confesat Cahill, de curând.

Alături de antrenorul australian, Halep a reușit cele mai mari performanțe din carieră: numărul 1 mondial și turneul de mare șlem de la Roland Garros.

 

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă