20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialOprita si Badoi, surprizele lui Piturca

Oprita si Badoi, surprizele lui Piturca

Pentru fotbalul romanesc, de ieri nu mai exista nici cupe europene, nici Divizia A, ci numai dubla partida cu Cehia, seniori si tineret, care poate influenta parcursul urmator al celor doua loturi. Daca nationala “mare” bate Cehia, atunci mai are de doi bani speranta, depinzand insa si de jocul rezultatelor, in timp ce orice alt rezultat inseamna ratarea calificarii. Mai bine stau cei de la tineret, echipa antrenata de Florin Marin avand sanse imense de calificare in meciurile de baraj daca invinge selectionata ceha la Navodari.

Piturca ar vrea sa joace ofensiv

Selectionerul Victor Piturca ar vrea sa joace ofensiv partida cu Cehia, care va avea loc sambata, de la ora 21.00, pe stadionul Gheorghe Hagi din Constanta, in grupa I de calificare la CM 2006. “Trebuie sa jucam ambele faze foarte bine. Sunt adeptul jocului ofensiv, in toate meciurile noastre cu Olanda, cu Macedonia, cu Andorra, stilul a fost unul ofensiv. De aceeasi maniera vom juca si cu Cehia. S-ar putea sa schimb sistemul de joc, vom vedea, sa ma consult si cu anumiti jucatori, depinde si de modul cum vor decurge antrenamentele. Olanda, in meciul pe care l-a castigat impotriva Cehiei, a jucat cu trei oameni pe linia de fund. Oricum, chiar si daca nu schimbi sistemul, tot iti iei masuri de precautie, intotdeauna sa fie trei jucatori acolo”, a spus Piturca.
Selectionerul a precizat ca meciul cu Cehia este foarte important din doua motive. “Daca vom reusi sa castigam, si ar fi bine la doua goluri diferenta, am intra iar in calculele calificarii. Apoi ar fi un punct de pornire pentru reprezentativa Romaniei, un rezultat pozitiv contra unei echipe mari, lucru care nu s-a mai intamplat de multa vreme. Va fi insa foarte dificil, deoarece Cehia ocupa locul patru in lume, dar nu avem nimic de pierdut, ne jucam sansa noastra. Ma intereseaza in primul rand un rezultat bun. Echipa noastra poate invinge Cehia”, a spus Piturca.
Victor Piturca a afirmat ca a urmarit in ultimele doua saptamani pe casete video multe partide disputate de nationala Cehiei. “Exceptandu-l pe Pavel Nedved, retras, tot nucleul de jucatori importanti sunt in lotul Cehiei. In meciurile pierdute de cehi cu Olanda si cu Suedia, ultimul fiind amical, adversarii au castigat cu sansa. Nu o spun pentru a-mi pregati terenul, ci intr-adevar nationala Cehiei este foarte puternica. Poate fi un dezavantaj pentru noi ca terminam meciurile din grupa mai devreme decat contracandidatele noastre”, a comentat tehnicianul “tricolorilor”. Piturca a mentionat atuurile reprezentativei Cehiei. “Nu trebuie sa ne mire rezultatele foarte bune ale Cehiei. Este o echipa foarte disciplinata tactic, agresiva, cu relatii de joc extraordinare. Galasek, Rosicky, Poborsky, Baros, Koller formeaza un grup extraordinar”, a subliniat selectionerul.

Nu au mai avut avion spre Constanta

Echipa nationala s-a reunit ieri dimineata la “Casa Fotbalului” si ar fi trebuit sa plece la Constanta cu un charter, dar pana la urma a facut-o cu un autocar. “MApN nu a putut sa ne puna la dispozitie un avion, nu a fost rea-vointa, de data asta nu s-a putut. Oricum jucatorii doreau sa mearga cu autocarul”, a spus selectionerul Victor Piturca, anuntand numele celor 14 jucatori convocati din tara abia luni dimineata. Pe lista, surprinzator, Daniel Oprita, care a fost accidentat o lunga perioada si acum prinde abia finalurile de meci la Steaua, si Badoi de la Rapid, un jucator in pierdere de turatie, care a avut perioade mult mai bune de joc, dar nu a fost in atentia nimanui!
De la reunirea “oficiala” au lipsit mai multi fotbalisti. Cosmin Contra era asteptat in Romania direct la Constanta, iar Adrian Iencsi, Adrian Mutu si Cristian Chivu urmau sa ajunga spre seara in Romania. La randul lor, jucatorii echipei Farul, George Curca si Cosmin Pascovici, s-au alaturat lotului direct la Constanta.


Cei 22 de jucatori convocati:

Portari: Lobont (Ajax Amsterdam), Curca (Farul Constanta)
Fundasi: Contra (Getafe), Badoi (Rapid), Tamas (Dinamo), Ghionea (Steaua), Pascovici (Farul), Iencsi (Spartak Moscova), Chivu (Roma), Rat (Sahtior Donetk)
Mijlocasi: Florentin Petre (Dinamo), Tibi Balan (Sportul Studentesc), Dorinel Munteanu (CFR Cluj), Dica (Steaua), Ov. Petre si G. Coman (ambii Poli Timisoara), Cocis (Serif Tiraspol), Codrea (Palermo)
Atacanti: Mazilu (Sportul), Gigel Bucur (Poli Timisoara), Oprita (Steaua) si Mutu (Juventus Torino).

Cele mai citite

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă