30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialSimona Halep, după ce i-a fost înmânat trofeul pentru victoria de la...

Simona Halep, după ce i-a fost înmânat trofeul pentru victoria de la Madrid: I-am mulțumit lui Darren Cahill pentru că a acceptat să revină. După Miami, a încetat să mai lucreze cu mine. A fost supărat din cauza atitudinii mele

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a mărturisit, pentru site-ul WTA, după câștigarea celui de-al 15-lea titlu din carieră, prin victoria de la turneul de la Madrid, despre reluarea colaborării cu antrenorul Darren Cahill, informează Mediafax.

„Acum, pot vorbi în sfârşit despre asta. Am spus în urmă cu câteva săptămâni că voi vorbi şi, iată, acum o fac. Astăzi i-am mulţumit în timpul discursului lui Darren pentru că a acceptat să revină. După Miami, a încetat să mai lucreze cu mine, deoarece a fost supărat după meci. Nu pentru că pierdusem, ci din cauza atitudinii mele şi a faptului că am arătat ca şi cum aş fi renunţat la luptă. De aceea, am început să lucrez serios la mentalitatea mea, la psihic. Astăzi, am arătat că sunt o altă Simo, că nu mai renunţ orice ar fi, chiar dacă am pierdut un set doi foarte strâns”, a spus Simona Halep.

Ea a mărturisit că își dorște să devină mai puternică și să se mențină mai calmă. „Sincer, am fost puternică. Sunt mândră de acest lucru, că am reuşit să fac o astfel de schimbare, într-un timp atât de scurt. Acum, vreau să păstrez ceea ce am acumulat şi să devin şi mai puternică. Nu vreau să mai pierd asta, pentru că personalitatea mea aşa este, o ia razna uneori pe teren. Dar am văzut că dacă sunt calmă, înţeleg mai bine jocul adversarei, citesc mai bine ceea ce face ea pe teren. Astfel, pot să joc mai bine", a mai spus jucătoarea română.

În ceea ce îl priește pe antrenorul său, Darren Cahill, Simona Halep a precizat: „Îl admir şi îl respect mult pe Darren şi cred că trebuie să îi mulţumesc pentru decizia pe care a luat-o după Miami, pentru că a fost un şoc pentru mine. Mi-am spus că nu am nicio altă şansă, trebuie să mă schimb.

Cahill i-a schimbat Simonei serviciul, lucrează la o nouă abordare în tactica de joc şi, chiar dacă poate nu a gândit-o astfel, printr-o mutare extremă, a reuşit acum să mai producă o schimbare importantă pentru româncă. Australianul este, în acest moment, antrenorul care îşi pune cel mai apăsat amprenta asupra carierei Simonei, reuşind să străpungă zidul de protecţie al Simonei, cu predispoziţia ei de a face ceea ce ştie şi ceea ce îi vine natural să facă.


Citește și:  Reprezentanții WTA, nemulțumiți că Ilie Năstase a fost prezent la ceremonia în cadrul căreia Simonei Halep i s-a înmânat trofeul de la Madrid: Locul lui nu era pe teren. A fost suspendat pentru atitudinea sa grosolană 

Fostul tenismen Ilie Năstase a fost criticat de reprezentanții circuitului feminin profesionist de tenis (WTA), pentru că a participat la ceremonia prin care Simona Halep a primit trofeul pentru victoria de la turneul din Madrid. Reacția vine după ce, în urmă cu câteva săptămâni, el a fost suspendat provizoriu de Federația Internațională de Tenis (ITF), ca urmare a afirmațiilor la adresa copilului nenăscut al jucătoarei Serena Williams.


 

Cele mai citite

Cristiano Bergodi, OUT de la Rapid! Cine preia interimatul în Giulești

Rapid București s-a despărțit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă