13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialSimona Halep, în cursa pentru lovitura anului

Simona Halep, în cursa pentru lovitura anului

Jucătoarea de tenis, Simona Halep, concurează pentru lovitura anului, cu un punct din meciul pe care l-a câştigat în faţa italiencei Sara Errani în semifinalele turneului de la Toronto, într-un sondaj care se va încheia în 7 decembrie, pe site-ul oficial al Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis, potrivit Mediafax. 

Halep a fost nominalizată de două ori în această anchetă. Un punct câştigat de româncă în meciul cu sportiva cehă Daniel Hantuchova, în cadrul turneului de la Dubai, a fost votat de 47 la sută dintre fani, devenind lovitura lunii februarie. De asemenea, un punct din meciul pe care Simona Halep l-a câştigat în faţa italiencei Sara Errani în semifinalele turneului de la Toronto a fost desemnat de cei care au votat pe site-ul WTA drept “lovitura lunii august” (tot cu 47 la sută).

Aceste două reuşite au intrat în competiţia pentru lovitura anului, alături de alte puncte spectaculoase câştigate de Maria Şarapova, Agnieszka Radwanska (4), Angelique Kerber, şi Ana Ivanovici. Reuşitele au fost incluse în două grupe, astfel:

Grupa A

Ianuarie: Maria Şarapova;

Februarie: Simona Halep

Martie: Agnieszka Radwanska;

Aprilie: Angelique Kerber;

Mai: Agnieszka Radwanska.

Grupa B:

Iunie: Ana Ivanovici;

August: Simona Halep;

Septembrie: Agnieszka Radwanska;

Octombrie: Agnieszka Radwanska.

Apoi suporterii au ales câte două lovituri din fiecare grupă, procesul de votare fiind deschis între 23 şi 29 noiembrie. Cele patru lovituri au fost incluse într-o grupă finală, din care se va alege, între 30 noiembrie şi 6 decembrie, reuşita anului. Rezultatul va fi publicate la 7 decembrie, pe site-ul WTA.

Cele patru lovituri alese au fost:

Martie: Agnieszka Radwanska;

Aprilie: Angelique Kerber;

August: Simona Halep;

Octombrie: Agnieszka Radwanska;

Cele mai citite

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă