15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportStăpânii absoluți ai Europei. Ronaldo, al doilea trofeu cu Portugalia

Stăpânii absoluți ai Europei. Ronaldo, al doilea trofeu cu Portugalia

Cu un Cristiano Ronaldo obosit, după tripla reușită în meciul cu Elveția, Bernardo Silva a fost cel care a condus ofensiva lusitanilor, bifând una dintre cele mai mari ocazii ale primei reprize. Tot el a fost cel care a oferit pasa decisivă pentru golul lui Goncalo Guedes din minutul 60. Atacantul de 22 de ani a tras la colţul lung, Cillessen a atins mingea, dar nu a reuşit să oprească deschiderea scorului. Naţionala lui Koeman a încercat să forţeze egalarea pe finalul partidei, dar fără succes. Rui Patricio a avut intervenții salutare la șuturile lui Depay, De Roon și Van de Beek. Scor final 1-0 pentru Portugalia, care și-a asigurat astfel cel de-al doilea trofeu european din ultimii trei ani.

 Lobby pe lângă De Ligt

Chiar dacă nu a strălucit la capitolul joc, se poate spune că Ronaldo și-a făcut datoria pe teren, dar nu pentru națională, ci pentru echipa sa de club, Juventus. Acesta a fost surprins de camerele de luat vederi în timp ce îl ruga pe mai tânărul său adversar din tabăra batavă să semneze cu campioana Italiei. Inițial, Matthijs de Ligt nu a vrut să le spună adevărul reporterilor, care l-au întrebat dacă s-a discutat despre un eventual transfer la ”Bătrâna Doamnă”, însă, la insistențele jurnaliștilor, acesta a recunoscut. ”Am fost șocat, de aceea am început să râd. Dar nu am spus nimic. După un meci pe care l-ai pierdut, te simți rău și vorbești numai despre asta”, a declarat De Ligt.

Trofeul câștigat de Ronaldo duminică seară este al 29-lea al carierei și al doilea alături de naționala Portugaliei. Primul a venit în 2016, atunci când lusitanii s-au încoronat campioni ai Europei.

În meciul care a stabilit cea de-a treia echipă de pe podium, Anglia a trecut cu greutate de Elveția, după executarea loviturilor de departajare. 

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă