10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportStroe: „Îmi plac competițiile duse până la capăt”

Stroe: „Îmi plac competițiile duse până la capăt”

După ce la începutul acestei săptămâni președintele Klaus Iohannis a afirmat că sportivii de performanţă vor putea reîncepe cantonamentele din 15 mai, după încheierea stării de urgenţă, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a organizat o conferință în care a oferit lămuriri în acest sens.

Acesta a declarat că, pentru început, de această relaxare vor beneficia practicanții sporturilor individuale. În ceea ce privește sporturile de echipă, Stroe a comunicat că pregătirea se va desfășura numai în regim izolat și va cuprinde patru etape: pregătirea antrenamentului, sesiuni individuale, sesiuni în grupuri mici şi sesiuni de antrenament colectiv, iar sportivii şi antrenorii nu vor putea părăsi baza de antrenament.

În ceea ce privește Liga 1, șeful de la MTS a dat de înțeles că preferă ca soarta campionatului să fie decisă pe teren. „Mie îmi plac competiţiile duse până la capăt. Îmi plac competiţiile care se desfăşoară, nu cele care se stabilesc prin presiunea unor termene. Sunt obligat să fiu optimist, sper să avem condiţiile pentru a avansa la pasul doi şi să oferim LPF şi celorlalţi cadrul legislativ pentru a face acest lucru”, a declarat Stroe.

Ministrul a precizat că în perioada următoare instituția pe care o conduce va anunța regulile după care competiţiile ar trebui să se desfăşoare: „Ştiu că fotbaliştii nu sunt obişnuiţi cu cantonamentele de lungă durată, dar, din păcate, situaţia actuală impune acest lucru. Atât pe perioada pregătirii centralizate, cât şi pe durata desfăşurării competiţiei, sportivii trebuie izolaţi în cantonamente. Vom detalia şi vom anunţa public aceste măsuri când vom avea acest document care să descrie faza de competiţii”.

Legat de accesul publicului la meciurile de fotbal, Ionuț Stroe a precizat că sunt șanse infime. „Eu zic să încheiem acest sezon fără spectatori şi probabil vom regândi şi analiza posibilitatea de a permite accesul spectatorilor din viitorul sezon, după nişte reguli. Va trebui să ne obişnuim să trăim cu această pandemie atât timp cât nu există un vaccin”, a concluzionat acesta.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă